Italia: Trei morți din cauza coronavirusului, numărul cazurilor a urcat la 148. Bilanț actualizat
UPDATE 19.00: Al treilea deces din cauza coronavirusului – o bătrână bolnavă de cancer a cărei situație era deja gravă, transmite La Stampa. Ea locuia în localitate Crema. Numărul total al infecțiilor a crescut la 148, potrivit ziarului citat.
În Italia au fost confirmate 132 de cazuri de infectări cu noul coronavirus, a anunţat duminică, într-un nou bilanţ, şeful Protecţiei Civile, Angelo Borrelli. Potrivit bilanţului prezentat de Borrelli, cazurile, care includ două decese survenite în intervalul vineri-sâmbătă, sunt în număr de 89 în Lombardia (în regiunea Milano), 25 în Veneto (în zona Veneţia), 9 în Emilia-Romagna (în jurul Bologna), 6 în Piemont (Torino), la care se adaugă 3 în regiunea Roma (Lazio), care sunt infecţii contractate în afara Italiei.
Şeful protecţiei civile a adăugat că în ultimele zile au fost efectuate peste 3.000 de teste de depistare a Covid-19 şi cel puţin o parte dintre rezultatele acestora sunt aşteptate în ”cursul după-amiezii” de duminică.
Borrelli a subliniat că, pentru moment, ”structurile sanitare nu au reuşit să identifice pacientul zero”, cela care a declanşat epidemia în Italia.
Prin urmare, ”este dificil de prevăzut amploarea contagiunii (epidemiei)”, a precizat acesta, adăugând că ”singura măsură valabilă care poate fi adoptată este închiderea teritoriilor” afectate.
Guvernul italian a plasat în carantină sâmbătă seară două zone din Lombardia (în jurul oraşului Codogno) şi Veneţia, precum şi o localitate din apropiere de Padova pentru a încerca să ţină sub control această epidemie de Covid-19, fără precedent în Europa.
Şeful protecţiei civile a adăugat că mii de paturi sunt pregătite în structuri militare sau hoteliere pentru a primi eventualele persoane plasate în carantină sau bolnave.
Citește și
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii