G4Media.ro

Numărul companiilor din Germania intrate în insolvenţă, la cel mai ridicat nivel…

Sursa foto: Pexels / Ingo Joseph

Numărul companiilor din Germania intrate în insolvenţă, la cel mai ridicat nivel începând din 2009

Numărul companiilor din Germania intrate în insolvenţă a ajuns în trimestrul patru din 2024 la cel mai ridicat nivel începând din 2009, în contextul dificultăţilor cu care se confruntă cea mai mare economie europeană, arată datele publicate de Institutul pentru cercetări economice din Halle (IWH), transmite Reuters, transmite Agerpres.

În ultimele trei luni ale anului trecut, 4.215 companii au intrat în insolvenţă, fiind afectate aproape 38.000 locuri de muncă, un nivel care nu a mai fost înregistrat de la criza financiară de la mijlocul lui 2009. Comparativ cu trimestrul patru din 2023, numărul insolvenţelor la finalul anului trecut a urcat cu 36%, conform IWH. Instituţia estimează că aceste evoluţii negative vin doar parţial pe fondul actualei crize economice şi a majorării costului energiei şi a salariilor.

„Anii în care s-au înregistrat dobânzi extrem de scăzute au prevenit falimentele, iar în timpul pandemiei nu s-au materializat insolvenţele, în urma acordării de subvenţii, cum ar fi beneficiile pentru programul scurt de lucru”, a explicat Steffen Mueller, director în cadrul IWH.

Majorarea dobânzilor şi eliminarea subvenţiilor au dus la un nivel ridicat al insolvenţelor, începând din 2022, a adăugat Mueller.

Pe sectoare de activitate, cel mai semnificativ avans anual al insolvenţelor s-a înregistrat în sectorul serviciilor (47%) şi în industrie (32%).

Analiştii avertizează că industria Germaniei va avea dificultăţi să-şi revină, pe fondul slăbiciunii cererii globale, al dificultăţilor structurale de pe plan intern şi incertitudinilor politice din ţară şi de peste hotare.

Germania, cea mai mare economie europeană, este sub media din UE din 2021, şi ar urma să se contracteze pentru al doilea an consecutiv în 2024.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.