G4Media.ro

Numărul de autorizaţii eliberate pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 2%, în…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

Numărul de autorizaţii eliberate pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 2%, în primele opt luni ale anului, față de 2023

Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale a crescut cu 2%, în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu situaţia din 2023, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Conform statisticii oficiale, în perioada 1 ianuarie – 31 august 2024, s-au eliberat 23.772 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, iar cele mai importante salturi au fost consemnate în regiunile de dezvoltare: Sud-Muntenia, Vest, Bucureşti-Ilfov, Nord-Est şi Sud-Vest Oltenia.

Pe de altă parte, scăderi s-au înregistrat în Centru, Nord-Vest şi Sud-Est, transmite Agerpres.

Datele INS relevă faptul că, în august 2024 faţă de august 2023, numărul de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale s-a majorat cu 7,9%, iar ca suprafaţă utilă totală a crescut cu 10,6%.

În ceea ce priveşte numărul de autorizaţii de construire eliberate pentru clădiri nerezidenţiale, acesta s-a diminuat cu 1,5%, iar ca suprafaţă utilă totală, cu 20,8%.

De la o lună la alta (august 2024 vs iulie 2024), în România au fost eliberate 3.360 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale (-3,6%), cu o suprafaţă utilă totală de 808.191 mp (+3,1%). Din acest total, 70,3% au fost pentru zona rurală.

Totodată, s-au înregistrat scăderi în regiunile de dezvoltare: Nord-Vest, Vest, Sud-Muntenia, Centru şi Bucureşti-Ilfov. La polul opus au fost consemnate creşteri ale numărului de autorizaţii în: Sud-Vest Oltenia, Nord-Est şi Sud-Est.

În luna august a anului curent s-au eliberat 533 de autorizaţii de construire pentru clădiri nerezidenţiale (-4,7% faţă de luna iulie 2024), în suprafaţă utilă totală de 179.685 mp (-34,1%).

La capitolul clădiri nerezidenţiale, s-a înregistrat o scădere a suprafeţei utile la autorizaţiile de construire eliberate (-93.130 mp), iar în profil teritorial a fost reflectată în următoarele regiuni de dezvoltare: Bucureşti-Ilfov, Sud-Est, Nord-Est, Centru, Sud-Muntenia şi Nord-Vest.

Potrivit sursei citate, creşteri au fost raportate în regiunile de dezvoltare Sud-Vest Oltenia şi Vest, de la o lună la alta.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.