G4Media.ro

Numărul de incendii în fondul forestier administrat de Romsilva a crescut de…

Sursa foto: Romsilva

Numărul de incendii în fondul forestier administrat de Romsilva a crescut de şapte ori, în primele şase luni ale anului 2024 față de aceeași perioadă din 2023

Temperaturile ridicate şi lipsa precipitaţiilor în prima perioadă a anului au favorizat creşterea de peste şapte ori a numărului de incendii în fondul forestier administrat de Regia Naţională a Pădurilor (RNP) – Romsilva, comparativ cu perioada similară din 2023, informează RNP – Romsilva remis marţi Agerpres.

Potrivit sursei citate, în primul semestru din 2024 au fost înregistrate 367 de incendii, faţă de 48 în perioada ianuarie – iunie 2023.

Aceste incendii au afectat 3.365,31 hectare fond forestier, din care 3.264,86 hectare fiind incendii de litieră. Cele mai numeroase incendii, 105, s-au înregistrat în fondul forestier administrat de către Direcţia Silvică Gorj, urmată de direcţiile silvice Prahova, cu 27 de incendii, Mehedinţi şi Vâlcea, cu câte 24 de incendii în fondul forestier.

Majoritatea acestor incendii, 250, s-au înregistrat în zonele de deal, în fondul forestier aflat în zonele de câmpie alte 99 şi 18 incendii în zonele montane.

În aceste incendii au fost distruşi arbori cu un volum cumulat de 209 metri cubi, de asemenea fiind distruşi şi 90.883 de puieţi forestieri, valoarea totală a pagubelor ajungând la 393.094 lei.

Toate aceste suprafeţe afectate de incendii vor fi refăcute de către Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva, prin lucrări de regenerare a pădurilor, menţionează sursa citată.

Pentru prevenirea incendiilor în fondul forestier administrat, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a adoptat mai multe măsuri, precum intensificarea acţiunilor de patrulare, campanii de informare în rândul cetăţenilor, turiştilor şi a angajaţilor firmelor care desfăşoară activităţi în fondul forestier, dar şi realizarea lucrărilor de întreţinere a liniilor izolatoare.

RNP – Romsilva reia apelul către cetăţeni să fie responsabili, să nu incendieze miriştile, să nu lase focul nesupravegheat, mai ales în zonele de risc, să nu aprindă focul în păduri sau în apropierea acestora, să se asigure că sting focul după ce îl folosesc, exclusiv în locurile special amenajate.

Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile ţării, şi asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate. Toate pădurile proprietatea publică a statului deţin certificarea managementului forestier în standard internaţional. De asemenea, Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva administrează 22 de parcuri naţionale şi naturale, precum şi 12 herghelii de stat.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...