Numărul locurilor la admiterea în liceele militare a fost suplimentat cu 216 pentru acest an – surse
Pe lângă cele 600 de locuri pe care s-a organizat admiterea în liceele militare, Ministerul Educației a suplimentat numărul cu 216 locuri, la solicitarea Ministerului Apărării Naționale, potrivit surselor Edupedu.ro. Este vorba despre un total de 816 locuri pentru admiterea în colegiile militare 2022-2023. Motivul suplimentări, potrivit surselor citate, ar fi chiar numărul mare de candidați din acest an, concurența fiind de peste 2 pe loc.
Rezultatele finale ale admiterii la liceele militare au fost anunțate pe data de 6 iulie, după cum Edupedu.ro a scris. Cele 216 locuri în plus vor fi repartizate de Ministerul Apărării la fiecare dintre cele Tehnic, dintre cele 5 colegii militare din țară.
Potrivit rezultatelor publicate deja, 600 de elevi au fost admiși și 879 au fost respinși. Au fost și 11 candidați care și-au retras dosarele. Noul număr de locuri pentru clasa a IX-a în liceele militare, pentru acest an școlar care începe în toamnă, ar fi de 816.
Vom reveni cu procedurile specifice imediat ce Ministerul Apărării le va publica.
Citește articolul integral pe Edupedu.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
9 comentarii