Numărul naşterilor în Germania a atins cel mai scăzut nivel din 2013
Naşterile şi căsătoriile în Germania au atins în 2023 cele mai scăzute niveluri din ultimul deceniu, conform rezultatelor preliminare date publicităţii de Biroul Federal de Statistică, transmite joi DPA, transmite Agerpres.
Aproximativ 693.000 de copii s-au născut în Germania în cursul anului trecut, cel mai redus nivel al natalităţii din 2013, conform datelor statistice. Prin comparaţie cu anul 2022, când s-au înregistrat 738.819 naşteri, scăderea este de 6,2%.
În estul Germaniei, numărul naşterilor s-a prăbuşit în 2023 cu 9.2% prin comparaţie cu 2022 – de la 86.227 la 78.300 – un declin mai puternic decât cel înregistrat în vestul Germaniei, unde numărul nou-născuţilor a scăzut cu 5,9%, de la 616.863 la aproximativ 581.000.
Numărul căsătoriilor a scăzut de asemenea în 2023 cu 7,6% prin comparaţie cu anul anterior (361.000 de cupluri s-au căsătorit în 2023 faţă de 390.743 în 2022).
Conform datelor, anul 2023 se află pe locul doi în clasamentul anilor cu cel mai mic număr de căsătorii de la începutul păstrării acestor date statistice, în 1950. Primul loc este deţinut de anul 2021 când s-au înregistrat doar 357.785 de căsătorii, un an puternic afectat de restricţiile impuse de autorităţi în perioada pandemiei.
Numărul căsătoriilor în estul Germaniei a scăzut mai abrupt decât în vest – de la 56.971 în 2022 la aproximativ 51.800 în 2023. În vestul Germaniei, numărul căsătoriilor a scăzut cu 7,4% – de la 321.431 în 2022 la aproximativ 297.700 în 2023.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank