Numele vehiculate de The New York Times drept posibili succesori la șefia NATO: Klaus Iohannis nu se află pe listă / Cine sunt cei cinci, dintre care patru femei 

Publicația americană The News York Times face inventarul posibililor succesori ai actualului șef NATO, Jens Stoltenberg, al cărui mandat se încheie anul viitor, însă printre cele cinci nume vehiculate nu se numără și președintele României, Klaus Iohannis. The New York Times scrie că un candidat principal ar fi apărut la Washington: Chrystia Freeland, în vârstă de 54 de ani, viceprim-ministru canadian-ucrainean și ministru de finanțe al Canadei.

Pe lângă ea, sunt vehiculate trei nume de politicieni din UE, toate femei: Kaja Kallas, 45 de ani, prim-ministrul Estoniei, Zuzana Caputova, 49 de ani, președintele Slovaciei, și Kolinda Grabar-Kitarovic, 54 de ani, care a fost președinte al Croației în perioada 2015-2020, a fost ambasador al Croației la Washington și a lucrat la NATO ca secretar general adjunct pentru diplomație publică. În fine, al cincilea nume vehiculat de The New York Times este cel al lui Ben Wallace, 52 de ani, ministrul apărării în Marea Britanie.

Președintele Klaus Iohannis nu a exclus public posibilitatea de a ajunge șef NATO. Întrebat pe data de 5 iulie de reporterul digi24.ro, la o conferința de presă de la Palatul Cotroceni, dacă ar accepta să fie viitorul secretar general al NATO după expirarea mandatului lui Jens Stoltenberg, președintele Klaus Iohannis a răspuns: „Dacă mi s-ar face o astfel de propunere, aș evalua situația foarte serios și aș face o declarație publică”.

Redăm mai jos integral articolul din The News York Times:

Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a dat NATO un sentiment reînnoit al rolului său vital în apărarea Europei. Cu riscurile de escaladare și de extindere a războiului, această perioadă poate fi la fel de importantă ca oricare alta din istoria alianței de 73 de ani, care a fost concepută pentru a descuraja Uniunea Sovietică.

Având în vedere că mandatul actualului șef al NATO, Jens Stoltenberg, este programat să se încheie în toamna anului viitor, lupta între aliați pentru cine ar trebui să îl înlocuiască a început cu adevărat, iar liniile de luptă în această competiție încep deja să se formeze, potrivit unor oficiali americani familiarizați cu dezbaterea.

În timp ce oficialii au avertizat că acestea sunt zilele de început și că, de foarte multe ori, numele care apar primele nu supraviețuiesc negocierilor dintre cei 30 de membri ai NATO, aceștia au spus că un candidat principal a apărut la Washington: Chrystia Freeland, în vârstă de 54 de ani, viceprim-ministru canadian-ucrainean și ministru de finanțe al Canadei.

Doamna Freeland, 54 de ani, fostă jurnalistă (care este căsătorită cu un reporter de la The New York Times), a fost și ministru de externe al Canadei. Avantajele sale sunt considerabile: vorbește engleză, franceză, italiană, ucraineană și rusă; a condus ministere complicate; se pricepe la conferințe de presă și alte apariții publice; și ar fi prima femeie și prima canadiancă care ar conduce NATO.

Uniunea Europeană, deloc surprinzător, ar dori ca următorul șef al NATO să provină dintr-o țară membră – 21 dintre cele 27 de state actuale aparțin alianței. Și presupunând că Suedia și Finlanda vor fi aprobate pentru aderarea la NATO, Uniunea Europeană ar avea 23 din 32 de membri.

Deși europenii nu s-au coalizat încă în jurul unui candidat unic, și ei au mai mulți candidați puternici care sunt femei, printre care Kaja Kallas, 45 de ani, prim-ministrul Estoniei, Zuzana Caputova, 49 de ani, președintele Slovaciei, și Kolinda Grabar-Kitarovic, 54 de ani, care a fost președinte al Croației în perioada 2015-2020, a fost ambasador al Croației la Washington și a lucrat la NATO ca secretar general adjunct pentru diplomație publică.

Marea Britanie, care a părăsit Uniunea Europeană, dar nu și NATO, are un candidat în persoana lui Ben Wallace, 52 de ani, secretarul său pentru apărare. Unii oficiali au sugerat că el a rămas în această funcție în ciuda caruselului guvernamental britanic nu doar pentru a oferi stabilitate în sprijinul acordat Ucrainei, ci și pentru a-și spori șansele pentru postul din NATO, pe care Londra îl dorește cu ardoare ca un alt simbol al angajamentului său post-Brexit în lume.

Persoana care va obține postul va prelua, fără îndoială, postul într-unul dintre cele mai critice momente din istoria alianței. Războiul din Ucraina a însemnat mai multe trupe NATO la granițele Rusiei, potențiali noi membri în Suedia și Finlanda și noi cereri de bani și echipamente. Deși NATO funcționează prin consens, șeful său joacă un rol important în concilierea cererilor statelor membre și în articularea poziției Occidentului în fața unei audiențe globale.

Există probleme cu toți posibilii candidați și este, de asemenea, posibil, a sugerat un oficial NATO, ca statele membre să fie de acord să prelungească mandatul dlui Stoltenberg cu încă un an. (Dl Stoltenberg, în vârstă de 63 de ani, ceruse o prelungire de doi ani din cauza războiului și i s-a acordat un an, sau până în septembrie anul viitor).

Alegerea ar putea fi, de asemenea, complicată de alegerile din primăvara anului 2024, care vor selecta o nouă conducere pentru Uniunea Europeană. Acest lucru dă startul unui proces profund competitiv între statele membre, pe măsură ce își împart posturile.

În general, a declarat un oficial NATO, Washingtonul dorește să evite posibilitatea ca următorul lider NATO să fie văzut ca primind un premiu de consolare pentru că nu a obținut un post important în UE, așa că ar prefera ca alegerea să fie făcută înainte de acele alegeri. Atât Washingtonul, cât și Bruxellesul doresc o concluzie înainte de următoarele alegeri prezidențiale americane din noiembrie 2024.

Ultimii doi șefi ai NATO, Stoltenberg din Norvegia și Anders Fogh Rasmussen din Danemarca, au fost amândoi șefi de guvern. Dar aceasta nu a fost neapărat o regulă.

Poziția oricăruia dintre candidați în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina în războiul împotriva Rusiei va fi un factor critic. Oricât de puternic se opun invaziei Rusiei în Ucraina, țările din Europa de Vest, precum Franța și Germania, vor să privească dincolo de ziua în care războiul se va încheia, într-un fel sau altul, și vor dori pe cineva dispus să încerce să creeze o relație nouă, mai stabilă, cu Moscova

Estonianca Kallas a susținut ferm Ucraina și a fost foarte vocală, ceea ce i-a crescut profilul internațional, dar este posibil ca oricine din țările baltice sau din Polonia, indiferent de calitățile sale, să fie considerat prea aprig antirus pentru restul NATO. Doamna Kallas s-a opus oricăror negocieri cu Vladimir V. Putin, președintele Rusiei, și a acuzat Rusia de genocid în Ucraina.

Doamna Freeland, de asemenea, este o susținătoare puternică a Ucrainei și a luptei acesteia împotriva agresiunii rusești, dar, spre deosebire de Estonia, Slovacia sau Croația, Canada este un stat NATO care a rămas în urmă în ceea ce privește cheltuielile pentru apărare, departe de procentul de 2% din produsul intern brut pe care statele membre l-au menționat ca obiectiv până în 2024.

Cu toate acestea, Canada a oferit Ucrainei un sprijin economic și militar considerabil, imediat după Germania și chiar înaintea Poloniei, deși cu mult în urma celui acordat de Statele Unite și Marea Britanie.

Iar opiniile doamnei Freeland cu privire la Ucraina pot fi, de asemenea, prea puternice pentru unii. Ea a mers la Kiev în 2014 pentru a sărbători răsturnarea președintelui ucrainean susținut de Kremlin, Viktor Ianukovici, și pentru a se întâlni cu oficiali de acolo. Spre regretul ei, Rusia a pus-o apoi pe ceea ce este acum o listă lungă de persoane interzise.

Există, de asemenea, o preocupare mai veche, respinsă de premierul Justin Trudeau, potrivit căreia bunicul ei ucrainean, un imigrant recunoscător în Canada, a fost implicat în tinerețe într-o mișcare naționalistă ucraineană care îi vedea pe naziști ca pe niște foloase utile pentru a-i contracara pe sovietici.

Până la sfârșitul vieții lor, a scris doamna Freeland în 2015 într-un eseu intitulat „Ucraina mea”, bunicii ei materni „s-au văzut pe ei înșiși ca exilați politici cu responsabilitatea de a menține vie ideea unei Ucraine independente, care a existat ultima dată, pentru scurt timp, în timpul și după haosul Revoluției ruse din 1917”. Ea a continuat: „Acest vis a persistat în generația următoare și, în unele cazuri, în generația următoare”.

Doamna Freeland, prin intermediul unui purtător de cuvânt, a precizat că este angajată în mod activ în activitatea sa actuală și că nu și-a propus ea însăși numele. „Doamna Freeland are deja o slujbă importantă și se concentrează pe servirea Canadei și a canadienilor”, a declarat purtătorul ei de cuvânt, Alex Lawrence.”