G4Media.ro

Numeroase proteste anti-restricții COVID-19 au avut loc în Germania sâmbătă, pentru a…

Sursa foto: Unsplash / Kajetan Sumila

Numeroase proteste anti-restricții COVID-19 au avut loc în Germania sâmbătă, pentru a doua zi consecutiv

Demonstraţii relativ de mici dimensiuni, dar extinse împotriva măsurilor antiepidemice au avut loc în oraşe din întreaga Germanie sâmbătă, la doar o zi după alte circa 12 proteste similare, transmite dpa.

Circa 10.000 de oameni au participat sâmbătă după-amiază la o demonstraţie încheiată în centrul oraşului Hamburg. Poliţia a descris protestul ca fiind paşnic şi a anunţat că distanţarea fizică „a fost respectată din câte ne-am putut da seama”.

La Trier, în sud-vestul Germaniei, circa 500 de oameni au participat la un miting anunţat, iar alte 100 de persoane au luat parte la o contrademonstraţie, potrivit poliţiei, care a transmis că nu au avut loc incidente majore.

Un protest cu 2.000 de participanţi au avut loc la Neumarkt, alţi 2.000 de oameni au demonstrat în Fuerth şi 100 la Munchen. În unele oraşe, precum München şi Berlin, protestatarii au demonstrat din maşini, claxonând şi agitând pancarte în timp ce se deplasau prin oraş.

sursa: Agerpres.ro, Sursa foto: Unsplash / Kajetan Sumila

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

14 comentarii

  1. Tic tac tic tac!

    • Lume, lume, hai sa radem si azi si de fiecare data cand vedem bufonii incrancenati ce se chinuie sa ne faca sa radem in hohote si reusesc cu brio. Pastila de ras la articole despre vaccinuri sau americani se activeaza trepadusii izmenarii rupti-n kurr gen mario zis chizdario, calache zis dobitache, boalivia un travestitt zis vomivja, jean vagian, john zis limba-n colon, ab zis aborigenu, sosolina al travestit zis bucilina, flav zis scarbav, motz de pe koiotz, si inca vreo cativa beliti cu gimnaziul facut la seral dar care pot sa iti vorbeasca ore in sirr despre vaccinuri. Niste tembeli buni doar de luat in ras sau lasati sa posteze din mila

    • Trompeto, Faizer ureaza Sarbatori Fericite si viatza lunga, tuturor abonatzilor!

    • Clona. Du-te invartindu-te

    • Trompeto, proastă sculă a fost la curul lui mă-ta!

    • @ limba-n colon, asa vobesti tu cu nevasta idolului tau, tembelule.

    • @ limba-n colon ce vorbesti tu fatza de cine esti cu adevarat sunt doua chestii diferite, asa ca jet ma tembelule

  2. Aaa, acuma sunt zeci de mii… mai devreme erau 1000 in total in toata Germania…

    Imagini video de la protestele de astazi din: Austria, Franta, Spania, Luxemburg, Italia, Anglia, Germania:

    twitter.com/AnonymeCitoyen
    twitter.com/AnonCitizenUK

    • La cât de mare e Germania, 1 om dacă ieșea în fiecare oraș se depășea 1.000.
      Bineînțeles că lefțoii obedienți de la G4media au vrut să minimizeze știrea.

    • Sper sa prindem momentul când se va face dreptate. S-a ajuns prea departe

  3. 😀

  4. Oile din Germania incep sa se trezeasca. Cam tarziu , totusi