G4Media.ro

Numit de regimul militar din Niger, noul premier Ali Mahaman Lamine Zeine…

sursa foto: captura

Numit de regimul militar din Niger, noul premier Ali Mahaman Lamine Zeine a afirmat că sunt discuții pentru ca forţele franceze staţionate în ţară să se retragă rapid

Premierul numit de regimul militar din Niger a afirmat luni că sunt „în curs” discuţii pentru ca forţele franceze staţionate în ţară să se retragă „rapid”, sperând în acelaşi timp că va fi menţinută „cooperarea” cu Franţa, notează AFP conform Agerpres.

Reamintind că guvernul de la Niamey a denunţat acordurile militare cu Parisul, Ali Mahaman Lamine Zeine a declarat că forţele franceze „se află într-o poziţie de ilegalitate” şi a estimat că „discuţiile în curs ar urma să permită retragerea acestor forţe foarte rapid”.

„Ceea ce ne interesează, dacă este posibil, este să menţinem cooperarea cu o ţară cu care am împărtăşit o mulţime de lucruri”, a adăugat el într-o conferinţă de presă.

Tensiunile diplomatice sunt la maxim între junta militară instalată la putere după lovitura de stat din 26 iulie şi Franţa care nu îi recunoaşte legitimitatea.

Aproximativ 1.500 de soldaţi francezi sunt staţionaţi în Niger pentru a participa la lupta antijihadistă în cadrul unor acorduri militare bilaterale.

Pe 3 august, generalii care au preluat puterea printr-o lovitură de stat au denunţat mai multe dintre aceste acorduri. Unul dintre aceste texte conţinea un preaviz de o lună, potrivit militarilor.

Pe de altă parte, Nigerul a retras imunitatea şi viza diplomatică ambasadorului francez Sylvain Itté şi a cerut expulzarea acestuia.

Franţa, care reafirmă în mod regulat că nu recunoaşte noile autorităţi de la Niamey, a indicat, însă, că nu intenţionează să aplice aceste decizii, fie că este vorba de soldaţi sau de ambasador.

Luni, premierul Zeine a declarat că ambasadorul Franţei a manifestat un „comportament dispreţuitor”, refuzând să răspundă unei invitaţii la o întâlnire cu autorităţile, pe 25 august.

La sfârşitul săptămânii trecute, mai multe zeci de mii de persoane au manifestat la Niamey pentru a cere plecarea forţelor franceze.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...