
Nuntă fără mire din cauza Covid, la Botoșani, după ce bărbatul a fost depistat pozitiv / Atât el, cât și mireasa erau nevaccinați
O nuntă s-a desfășurat sâmbătă, în Botoșani, fără participarea mirelui, după ce acesta a fost depistat pozitiv, anunță Monitorul de Botoșani.
Cei doi viitori soți erau nevaccinați, astfel că, pentru a se organiza evenimentul, a trebuit să-și facă testul anti-Covid, iar în urma acestora, mirele a fost depistat pozitiv, trebuind să intre în izolare.
„Cazul a fost preluat de către colegii de la DSP Iaşi, pentru că respectivele persoane, deşi născute în Botoşani, lucrează şi domiciliază pe raza judeţului vecin. Deci ancheta epidemiologică este făcută acolo. Dar este doar un alt exemplu despre câte probleme poate crea, pe lângă cele de sănătate, refuzul vaccinării”, a precizat medicul Monica Adăscăliţei, directorul DSP Botoşani, citat de ziarul local.
Chiar și după apariția testului pozitiv, s-a luat decizia continuării evenimentului după ce la nuntă urmau să ajungă invitați din toată țara.
„Au primit mesaj pe telefoanele mobile. Mireasa, test negativ, mirele, pozitiv. Au fost minute întregi de tăcere şi au rămas şocaţi. Au sunat la laborator să verifice încă o dată, dar testul a ieşit pozitiv pentru el. Ei ca ei, dar mama mirelui era la coafor când a primit vestea. Pur şi simplu i s-a făcut rău şi a leşinat în scaunul în care se afla”, relatează o apropiată a nuntaşilor.
Dansul mirilor a fost între mireasă şi tatăl ei, care a trebuit să îşi substituie ginerele, aflat în izolare.
Sursa foto: Pexels.com
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
11 comentarii