O acţiune de ecologizare şi o proiecţie de film deschid proiectul ”Chilia verde”/ Autoritățile sunt așteptate la dezbaterea din căminul cultural al satului
O acţiune de ecologizare şi o proiecţie de film, prima din Chilia Veche din ultimii ani, vor deschide, vineri, proiectul „Chilia verde”, iniţiat de asociaţia MaiMultVerde şi derulat în parteneriat cu organizaţia Împreună pentru Chilia.
Proiectul va fi lansat la ora 10.00, la Căminul cultural din sat, în timpul unei discuţii la care sunt aşteptate şi autorităţile locale, dialogul precedând o acţiune de ecologizare.
„Pornim un proiect nou în care încercăm să adunăm comunitatea locală, pentru că ştim cu toţii problemele din Deltă legate de mediu şi speciile protejate. Cum nu există nicăieri în România cunoştinţe despre advocacy şi protecţia mediului, încercăm să creăm un grup care să preia această poveste şi împreună cu noi să ajungem la autorităţi, să facem campanii de comunicare şi să mişcăm puţin lucrurile”, a declarat pentru AGERPREA directorul de comunicare din cadrul asociaţiei MaiMultVerde, Alexandra Damian.
Acţiunea de ecologizare va fi urmată la ora 18.00 de proiecţia filmului „Stăpânii apelor”, regizat de Jerome Fritel, o producţie franceză care aduce în prim-plan, după cum sugerează şi titlul, apa, o resursă pe cale de dispariţie.
Reprezentanta asociaţiei MaiMultVerde a precizat că proiecţia de vineri seara este prima din satul Chilia Veche şi că una din cele 15 persoane care vor face parte din grupul instruit pe tema protecţiei mediului şi activării comunitare va fi angajată în cadrul proiectului.
„Am ajuns la concluzia că doar prin implicarea cetăţenilor se poate mişca ceva. În baza politicului şi a administraţiei locale, ne îndreptăm spre degradare şi depopulare. Suntem interesaţi să devenim parteneri în orice proiect care aduce un plus mediului şi comunităţii şi ne bucurăm că avem alături de noi Primăria comunei”, a menţionat preşedintele asociaţiei Împreună pentru Chilia, Vasile Dan Dicu.
Proiectul Chilia verde a început în luna februarie a acestui an, se va încheia în luna martie a anului viitor şi este derulat cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.
Scopul proiectului este implicarea tinerilor din satul Chilia Veche, Delta Dunării, în problemele de mediu cu care se confruntă comunitatea şi în procesele publice de luare a deciziilor la nivel local.
sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Facebook/ ARBDD
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank