G4Media.ro

O actriță din Cluj povestește cum a fost păcălită de o rețea…

Sursa foto: InquamPhotos / Octav Ganea

O actriță din Cluj povestește cum a fost păcălită de o rețea de escroci să facă un credit de 100 de mii de lei / ”M-am tot rugat azi noapte să mă mai trezesc o dată pe data de 8 aprilie și să nu mai fac încă o dată greșelile pe care le-am făcut ieri”

O actriță din Cluj susține că a fost înșelată de escroci care s-au pretins de la Poliție, bancă și de la Banca Națională determinând-o să încheie un credit de 100.000 de lei, iar banii să le dea lor, relatează Actual de Cluj.

Actrița Patricia Brad de la Teatrul Național din Cluj și-a relatat experiența pe rețelele de socializare, pentru ca alții să nu fie la fel de naivi. Cazuri de acest gen sunt foarte multe în țară dar autorii sunt extrem de rar prinși.

Ea a relatat că a primit un telefon de la o persoană ca fiind de la Banca Transilvania, fiind avertizată că cineva încearcă să facă un credit pe numele său, urmând a se deschide o anchetă.

”Mă înștiințează că mă va suna un inspector financiar de la BNR și să colaborez cu dumnealui pentru binele anchetei. Și intră în scenă așa numitul DAVID ORȚAN care mă sună de pe un număr de fix, după care pe WhatsApp îmi trimite „legitimația” dumnealui precum și un contract de confidențialitate pe care mă pune să îl citesc cu atenție.

De aici înainte nu mai aveam voie să dezvălui nimanui nimic din ce aveam să vorbim. Îmi iau la revedere prin semne de la oamenii cu care eram și plec îndată spre CEC să fac un credit pe numele meu, desigur suma maximă.

În fața băncii, ca să mă asigure că totul e în ordine, mă pune să intru pe site-ul BNR, să intru la contacte și să verific dacă numărul de telefon din dreptul numelui său este același cu cel de fix de pe care mă sunase anterior. Era același. Îmi spune că sunt urmărită prin camerele de supraveghere de la bancă și să fac exact așa cum spune el.

Din fericire, site-ul Anaf nu mergea la CEC, așa că am avut în sfârșit curajul să îi închid telefonul și să mă urc în primul autobuz care să mă ducă acasă. În autobuz mă sună din nou „politia” să îmi spună că obtructionez ancheta în desfășurare și că, dacă nu am citit bine contractul de confidențialitate, acolo scrie că voi primi amendă dacă nu colaborez. Așa că, mă dau jos din autobuz, alerg spre o altă bancă indicată de ei și fac un credit de 100.000 fiind în tot acest timp în direct cu „inspectorul” BNR.

De aici mi s-a spus să le trimit toți banii ca dumnealui să îmi închidă linia de credit și astfel să nu mai pot fi fraudată. Fraierită. Folosită.

M-am tot rugat azi noapte să mă mai trezesc o dată pe data de 8 aprilie și să nu mai fac încă o dată greșelile pe care le-am făcut ieri„, relatează actrița.

 

Aceasta a adăugat că a postat întâmplarea chiar la cererea Poliției, care prin asta ar vrea să educe populația împotriva acestui tip de fraude.

”Din păcate este adevărat, iar prejudiciul este mult mai mare decât suma amintită, întrucât eu va trebui să plătesc și dobânzile la acea sumă. În total 28 000 de euro”, a adăugat actrița, precizând că persoanele cu care a vorbit la telefon aveau accent moldovenesc.

În august anul trecut Poliția din Republica Moldova a reținut 12 persoane suspectate că ar face parte dintr-un grup infracțional organizat, care a înșelat zeci de români să investească în monede virtuale sau acțiuni prin intermediul unor platforme online false.

Escrocii foloseau reclame cu imagini ale unor personalități cunoscute sau sigle ale unor bănci și posturi TV, pentru a crea impresia de credibilitate. Acțiunea de amploare a fost realizată în colaborare cu DIICOT România și autoritățile din Ucraina, sub coordonarea agențiilor europene Eurojust, Europol și Selec.

În total, au fost efectuate 60 de percheziții, în care s-au confiscat echipamente informatice, arme, bani, documente și 10 autoturisme.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Nu prea pare o poveste adevarata. Avand in vedere ca si-a facut credit, clar nu avea banii disponibili. Oricat de in panica ai fi nu discuti cu nimeni, fugi sa-ti faci credit si cu suma maxima? Asta pe langa ca banca nu-ti da banii in secunda 2. Cum, semnezi si gata ai 100000 eur in cont instant ca sa-i poti transfera?

  2. mai nou te iau din autobuz sa faci credit,cam trasa de par ,pina ti da banca un credit tre’ sa demonstrezi ca l poti returna

  3. Fiecare fată de pe TOCZAPARU e gata să fie luată tare.

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.