G4Media.ro

O agenţie federală incită la o anchetă judiciară împotriva procuroarei generale a…

sursa foto: © Danny Raustadt | Dreamstime.com

O agenţie federală incită la o anchetă judiciară împotriva procuroarei generale a statului New York devenită inamic al lui Trump / Biroul procuroarei a deschis mai multe procese civile împotriva actualului președinte american, care au dus la amendarea lui și a fiilor săi cu 454 de milioane de dolari pentru fraudă

O agenţie federală americană a semnalat Departamentului de Justiţie suspiciuni de fraudă imobiliară împotriva Letitiei James, procuroarea din New York care a devenit unul dintre principalii inamici ai preşedintelui Donald Trump, relatează AFP, transmite Agerpres.

Această sesizare deschide calea pentru o posibilă anchetă judiciară împotriva procuroarei generale a statului New York, care l-a condamnat pe preşedintele american anul trecut la o amendă uriaşă pentru fraudă financiară.

Aleasă din aripa de stânga a Partidului Democrat, procuroarea a fost ţinta a numeroase insulte din partea lui Donald Trump şi a susţinătorilor acestuia pe tot parcursul anchetei şi al procesului civil împotriva miliardarului republican.

Sesizarea, din care mass-media americană a difuzat extrase, se referă la două proprietăţi ale Letitiei James, în statele Virginia şi New York.

„Doamna James, pentru ambele proprietăţi citate, pare să fi falsificat documente pentru a satisface anumite cerinţe de împrumut şi pentru a obţine condiţii favorabile de împrumut”, scrie directorul Agenţiei Federale de Finanţare a Locuinţelor (FHFA), William Pulte, în scrisoarea datată luni şi adresată procuroarei generale Pam Bondi şi secretarului adjunct Todd Blanche.

„Vom analiza” acest raport, a declarat procuroarea generală a lui Donald Trump, Pam Bondi, la Fox News. FHFA nu a răspuns imediat unei solicitări a AFP.

„Procuroarea generală (a statului New York – n.r.) se concentrează în fiecare zi pe protejarea newyorkezilor, mai ales că această administraţie foloseşte guvernul federal împotriva statului de drept şi a Constituţiei. Ea nu se va lăsa intimidată de tirani, oricine ar fi ei”, a declarat pentru AFP o purtătoare de cuvânt a Letitiei James.

Procesele civile derulate de biroul său au dus la amendarea cu 454 de milioane de dolari, de către un tribunal din Manhattan, la mijlocul lunii februarie 2024, a lui Trump şi a fiilor săi Eric şi Donald Jr., pentru fraudă financiară în cadrul imperiului lor imobiliar Trump Organization.

Ei au fost condamnaţi pentru că în anii 2010 şi-au umflat activele cu miliarde de dolari, cum ar fi cele pentru Trump Tower şi Trump Building, pentru a obţine împrumuturi bancare mai bune.

Donald Trump, care a făcut apel în acest caz, a spus în mai multe rânduri că Letitia James ar trebui să fie urmărită penal. El a descris-o pe această aleasă afro-americană ca fiind „coruptă” şi „rasistă”.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...