G4Media.ro

O autoutilitară din Suceava a fost confiscată de poliţişti pentru transport ilegal…

Sursa foto: IPJ Sibiu

O autoutilitară din Suceava a fost confiscată de poliţişti pentru transport ilegal de material lemnos / Au fost date amenzi de peste 33.000 de lei şi au fost confiscaţi peste 170 de metri cubi de lemne

O autoutilitară a fost confiscată de poliţiştii din Suceava pentru transport ilegal de material lemnos şi au fost date amenzi de peste 33.000 de lei pentru nereguli la regimul silvic. De asemenea, au fost confiscaţi peste 170 de metri cubi de lemne, în valoare de 50.000 de lei, transmite News.ro.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Suceava au transmis că în ultimele zile poliţiştii au continuat activităţile de verificare şi control în ceea ce priveşte transporturile de material lemnos dar şi modul de depozitare şi comercializare.
Astfel, în zilele de 1 şi 2 februarie, poliţiştii împreună cu specialişti silvici din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, au făcut un control de specialitate la depozitul unei societăţi din comuna Straja, care are ca profil debitarea, depozitarea şi comercializarea materialului lemnos.

“La punctul de lucru al societăţii, situat pe raza comunei Straja, s-a procedat la inventarierea stocurilor faptice, verificarea documentelor şi a avizelor de intrări-ieşiri.

Echipa de control a efectuat balanţa dintre stocul scriptic şi cel faptic, ocazie cu care s-a constatat faptul că societatea în cauză deţine în plus, fără provenienţă legală, cantitatea de 149.6 mc lemn rotund răşinoase”, au precizat poliţiştii.
Societatea respectivă a fost amendată cu 30.000 lei şi a fot confiscată cantitatea de 149.6 metri cubi material lemnos în valoare de 38.764 lei.

La data de 3 februarie, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc au efectuat verificarea legalităţii unui transport de material lemnos efectuat de către un bărbat de 37 ani.
“S-a stabilit că pentru transport s-a emis avizul pentru un volum de 13,2243 mc lemn foc fag. Cu ocazia investigaţiilor, autoutilitara a fost identificată parcată in incinta unei societăţi situată în municipiul Câmpulung Moldovenesc şi s-a constatat că aceasta era descărcată”, a menţionat sursa citată.
Poliţiştii au adăugat că şoferul autoutilitarei a povestit că a încărcat materialul lemnos înscris
în aviz din rampa de încărcare situată pe strada Valea Seacă din localitate şi a descărcat la o proprietate învecinată cu domiciliul său, cu toate că în avizul de însoţire a materialului lemnos era înscris alt punct de descărcare.
“De asemenea, bărbatul a relatat că după descărcare a adus autoutilitara unei societăţi unde a parcat-o, după care s-a deplasat în altă locaţie de unde a operat în aplicaţia SUMAL 2.0, de pe telefonul mobil confirmarea descărcarii materialului lemnos”, au mai declarat reprezentanţii IPJ Suceava.
În cauză, poliţiştii au deschis dosar penal pentru săvârşirea infracţiunilor de transport de material lemnos fără documente specifice.
De asemenea, prin ordonanţa din data de 3 februarie, s-a dispus ridicarea şi indisponibilizarea autoutilitarei, certificatului de înmatriculare, cheilor contact ale acesteia şi telefonului mobil al şoferului.
Autoutilitara a fost indisponibilizată şi predată în custodie reprezentantului Atelierului de Producţie Sadova din cadrul Ocolului Silvic Pojorâta.

De asemenea, la data de 1 februarie, poliţiştii au oprit pentru control autoutilitara condusă de către un bărbat de 24 ani, domiciliat în comuna Bilca.
“Cu ocazia controlului efectuat s-a constatat faptul că şoferul transporta materiale lemnoase, respectiv cheresea specia răşinoase, fără a deţine documente specifice de transport. Având în vedere aspectele constatate, autoutilitara a fost condusă la punctul de descărcare a materialelor lemnoase, Depozit din cadrul Ocolului Silvic Marginea, unde personalul specializat a procedat la inventarierea masei lemnoase”, au explicat poliţiştii.

Cu această ocazie, oamenii legii au constatat faptul că în autoutilitară se afla cantitatea totală de 4.3 mc de cheresea specia răşinoase în valoare de 3.769 lei.

Şoferul a fost amendat, iar cantitatea de cherestea a fost confiscată.

O altă acţiune a avut loc în data de 1 februarie, când poliţiştii din Gura Humorului au oprit o autoutilitară care se deplasa dinspre Drăgoieşti către Ciprian Porumbescu, condusă de un bărbat de 30 de ani.

Conducătorul auto a afirmat că transportă cu cherestea tivită, având o cantitate de 2,88 metri cubi material lemnos.

“Întrucât existau suspiciuni cu privire la cantitatea de material lemnos transportat, autoutilitara a fost condusă la Depozitul Pod Izvor din cadrul Ocolului Silvic Gura Humorului, unde după inventarierea masei lemnoase de către lucrătorul silvic, a rezultat un volum total de 5,13 metri cubi cherestea tivită răşinoase, cu o diferenţă de 2,25 metri cubi în plus faţă de cantitatea menţionată în aviz în ceea ce priveşte cantitatea şi calitatea pe specie, faţă de cele constatate faptic la faţa locului, motiv pentru care s-a dispus confiscarea cantităţii de 2,25 m.c. cherestea tivită răşinoase, specia molid cu o valoare de 2.081 lei şi sancţionarea contravenţională a conducătorului auto conform Lg 171/2010 cu amendă în valoare de 1.000 lei”, au mai transmis poliţiştii.

De asemenea, tot în data de 1 februarie, poliţiştii au oprit un atelaj hipo, care aparţinea unui bărbat de 24 de ani din Dorneşti, încărcat cu material lemnos din specia salcie.

“Bărbatul a fost întrebat cu privire la provenienţa materialului lemnos şi a condus lucrătorii de poliţie în parcela silvică aflată în administrarea Ocolului Silvic Marginea. În acest loc au fost identificate 2 cioate şi la sol se observau mai multe segmente tăiate de material lemnos, personalul silvic stabilind că bărbatul a tăiat ilegal cantitatea totală de 6,432 m.c. lemn salcie şi a fost produs un prejudiciu în valoare de 1.054 lei”, au precizat reprezentanţii IPJ Suceava.

De asemenea, bărbatul a fost amendat cu 1.000 de lei pentru că a adresat cuvinte şi expresii jignitoare la adresa personalului silvic şi este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt de arbori.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...