
O bibliotecă a fost incendiată în Franţa, în ciocniri cu poliţia la Grenoble
O bibliotecă a fost incendiată în noaptea de marţi spre miercuri la Grenoble, în Isère, cu o maşină în flăcări lansată către această instituţie nou-nouţă în urma unor ciocniri cu poliţia, potrivit unor surse din poliţie, relatează agenția de știri AFP, citată de News.ro.
Incendiul a fost cauzat un pic după miezul nopţii (1.00, ora României), în cartierul popular Mistral, în sud-vestul Grenoble.
Începând de marţi seara de la ora locală 20.00 (21.00, ora României), echipaje din cadrul Brigăzilor Specializate de Teren (BST) ale poliţiei şi Companiilor Republicane de Securitate (CRS) au fost ţinta unor tiruri cu proiectile, care nu e-au atins.
Aceste incidente au continuat marţi seara, dar şi ”tiruri de mortieră”, care nu s-au soldat cu răniţi sau degradări.
Către miezul nopţii de marţi spre miercuri, o maşină a fost lansată în mod voit către Biblioteca Chantal-Mauduit, situată între cartierele Mistral şi Eaux-Claires, inaugurată la 14 decembrie.
Containere au fost incendiate cu scopul de a încetini înaintarea poliţiei.
Interiorul biblioteci a fost complet distrus, iar acoperişul a fost avariat, potrivit sursei citate.
Autorii acestor violenţe nu au fost identificaţi imediat.
Miercuri dimineaţa, pompieri se aflau în continuare la faţa locului, iar echipe examinau structura.
Epava maşinii complet arse era încastrată în faţadă, în mare parte distrusă.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii