
O bombă NATO neexplodată impune evacuarea a peste 1000 de localnici din oraşul Nis din Serbia
Circa 1300 de locuitori dintr-un cartier al oraşului Nis din sud-estul Serbiei au fost evacuaţi duminică, după ce pe un şantier a fost găsită o bombă neexplodată de circa o tonă, cu o încărcătură de 430 kg de exploziv, informează AFP, conform Agerpres.
Conform ministerului de interne sârb, este vorba de un proiectil lansat de NATO în 1999. Un oficial din minister a precizat că bomba este transportată într-un loc sigur, în vederea detonării.
La operaţiune asistă pompieri, poliţişti şi un echipaj medical.
NATO a bombardat Serbia timp de 78 de zile, în primăvara lui 1999, pentru a pune capăt represiunii regimului sârb condus de Slobodan Milosevic împotriva separatiştilor albanezi din Kosovo.
În 7 mai 1999, un bombardament al aviaţiei NATO a ucis circa 15 oameni într-o piaţă în aer liber din Nis. Operaţiunea a fost prezentată ulterior ca o „eroare”.
Nis, al cincilea oraş ca mărime din Serbia, a fost bombardat din nou după cinci zile; în 12 mai s-au lansat proiectile cu fragmentare, care au provocat moartea a 11 civili.
În total, conform unui raport din 2000 al organizaţiei pentru drepturile omului Human Rights Watch, loviturile NATO au ucis circa 500 de civili sârbi şi albanezi kosovari.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank