G4Media.ro

O britanică afirmă că a aflat identitatea lui Jack Spintecătorul / Va…

Sursa: Pixabay

O britanică afirmă că a aflat identitatea lui Jack Spintecătorul / Va publica o carte cu ipoteza sa

Stră-strănepoata unui ofițer de poliție britanic care a investigat urmărirea lui Jack Spintecătorul susține că a descoperit identitatea ucigașului în serie al prostituatelor, crime care au făcut furori în estul Londrei la sfârșitul
secolului al XIX-lea. De-a lungul anilor, zeci de persoane au fost suspectate, inclusiv membri ai familiei
regale și prim-miniștri.

Într-o carte care va fi publicată luna viitoare, Sarah Bax Horton, descendentă a unui ofițer de poliție aflat în centrul anchetei, îl desemnează pe Hyam Hyams ca fiind Jack Spintecătorul, pe baza descrierii martorilor, scrie publicația la Libre Belgique.

În ”Sunday Telegraph”, ea susține că este prima dată când Hyam Hyams, un producător de trabucuri, epileptic și alcoolic care a avut mai multe perioade în azil, este numit Jack Spintecătorul. Hyams fusese rănit într-un accident care i-a înrăutățit starea și l-a împiedicat să lucreze. Potrivit ipotezei autoarei, publicată în coloanele ”Sunday Telegraph”, acesta îşi viola în mod curent soția, fiind arestat după ce a atacat-o atât pe ea, cât și pe propria sa mamă, cu un topor.

Martorii descriseseră un bărbat în vârstă de treizeci de ani, cu un braț rigid și genunchii îndoiți. Autoarea a descoperit date medicale care indică faptul că Hyam Hyams, care avea 35 de ani în 1888, suferise o rănire caree îl împiedica să-și ”îndoaie sau să îşi întindă” brațul stâng și că avea o problemă cu genunchii și suferea de o formă severă de epilepsie, cu crize regulate.

Cel puțin șase femei au fost ucise în cartierul Whitechapel sau în apropierea acestuia între lunile august și noiembrie 1888. Datele medicale colectate în mai multe infirmerii și azile indică faptul că declinul său fizic și psihic a coincis cu perioada crimelor. Autoarea a ajuns la concluzia că declinul fizic și psihic al lui Hyams, exacerbat de
alcoolismul său, l-a determinat să ucidă.

Crimele au încetat la sfârșitul anului 1888, pe vremea când Hyams a fost luat de poliție ca ”nebun rătăcitor”. El a fost încarcerat în anul următor la Colney Hatch Lunatic Asylum din nordul Londrei. Potrivit ziarului ”The Telegraph”, Paul Begg, autorul specialist în Jack Spintecătorul, susține această teză, pe care o numește ”bine documentată” și ”bine scrisă”. ”Dacă vrei să-ți faci o idee despre tipul de om care ar fi putut fi Jack Spintecătorul, atunci ar putea fi vorba despre Hyam Hyams”, a spus el.

În 2014, un alt autor şi om de afaceri, Russell Edwards, a ajuns la concluzia că Jack Spintecătorul era Aaron Kosminski, un imigrant evreu din Polonia, care lucra ca frizer și considerat deja unul dintre principalii suspecți. Ipoteza lui, bazată pe analize ADN, fusese contestată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...