O canoe mayaşă, înconjurată de oseminte de oameni şi animale, descoperită într-o peșteră subacvatică din Mexic / Arheologii consideră că ar fi fost folosită pentru un ritual de „trecere spre lumea de dincolo”
O canoe din lemn, înconjurată de oseminte de origine umană şi de animale a fost descoperită în apropierea oraşului mayaş Chichén Itzá, iar arheologii sunt de părere că ar fi fost folosită în cadrul unui ritual de „trecere spre lumea de dincolo”, transmite marţi Live Science, citată de Agerpres.
Barca şi osemintele au fost descoperite încă din 2021 de o echipă de scafandri, într-o peşteră subacvatică situată la 4,6 metri sub nivelul mării. În total, arheologii au descoperit 38 de de oase, printre care un metatarsian uman, ce i-ar fi aparţinut probabil unei femei, dar şi oase de armadilo, câine, curcan şi vultur, conform Life Science.
Abundenţa osemintelor de animale dar şi prezenţa osemintelor umane i-a făcut pe arheologi să ajungă la concluzia că această canoe ar fi fost folosită de mayaşi în cadrul unui ritual de trecere spre lumea cealaltă şi a fost plasată intenţionat în interiorul peşterii.
Mayaşii credeau că peşterile şi dolinele reprezintă porţi spre lumea de dincolo şi foloseau armadillo ca pe un „avatar” pentru zeul jaguar al lumii de dincolo, ce este reprezentat purtând o capă ce seamănă cu carapacea de armadillo.
„Există reprezentări cunoscute în ceramica mayaşă în care armadillo apare pe post de scaun pe care zeii îşi odihnesc picioarele”, conform lui Alexandra Biar, arheolog din cadrul Centrului Naţional Francez pentru Cercetare Ştiinţifică (CNRS). „Acest lucru are legătură directă cu dovezile arheologice descoperite în peşteră”, unde armadillo ar fi putut reprezenta o formă de manifestare a zeităţii.
În plus, caracteristicile de construcţie ale ambarcaţiunii oferă suport ideii că aceasta nu a fost folosită niciodată pentru navigaţie, fiind probabil construită direct în scop ritual. Analiza cu carbon radioactiv a lemnului arată că acesta provine din secolul XVI, conform arheologilor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank