G4Media.ro

O cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat în apropiere de Huși. Pompierii…

Sursa ISU Vaslui/captura ziaruldevaslui.ro

O cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat în apropiere de Huși. Pompierii militari asigură măsurile necesare de prevenire şi stingere a incendiilor în cursul nopţii

Pompierii militari vor asigura măsurile necesare de prevenire şi stingere a incendiilor în cursul nopţii, pe DE 581, în zona Dobrina, în apropierea municipiului Huşi, acolo unde o cisternă încărcată cu GPL s-a răsturnat miercuri seara.

Imediat după producerea incidentului,  la faţa locului au intervenit patru autospeciale şi o ambulanţă SMURD. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, din autocisternă nu au fost scurgeri de GPL, existând doar scurgeri de combustibil din rezervorul vehiculului.

„Echipajele de intervenţie au asigurat măsuri PSI, balizarea zonei, deconectarea bornelor bateriilor, îndepărtarea resturilor de material plastic de pe şosea, sablarea şi spălarea carosabilului şi au evaluat starea medicală a conducătorului auto, acordându-i şoferului primul ajutor medical. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 34 ani, a suferit câteva escoriaţii în zona capului, iar după acordarea primului ajutor a refuzat transportul la o unitate medicală. La faţa locului a mai rămas o singură autospecială cu un echipaj de stingere, care va asigura măsurile PSI până mâine dimineaţă. Celelalte autospeciale şi echipaje au fost retrase în subunităţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Urmează ca de la societatea care deţine autovehiculul răsturnat să fie deplasate în zona Dobrina o altă autocisternă şi o macara, după care va fi efectuată transvazarea gazului, iar în cele din urmă, autocisterna răsturnată va fi repusă pe carosabil.

Traficul în zonă a fost oprit, circulaţia fiind reluată ulterior pe un sens.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul.

Sursa Foto: ISU Vaslui/captura ziaruldevaslui.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. „Poliţiştii efectuează cercetări pentru stabilirea circumstanţelor în care s-a produs accidentul.”
    Ce sa stabilesti mai nene? Circumstantele sunt ca pe toata zona de la Crasna la Husi se conduce ca la raliu. Circumstante >>> Se baga piciorul in acceleratie. E haos acolo, toti „desteptii” cu bemvee si gipane luate la mana a saptea, transfrontalierii, jmecherii din zona, toti sunt un real pericol pe zona aia.

  2. E foarte periculoasa zona aia, plus ca se merge cu viteza. Multe accidente s-au produs acolo…