
O companie locală a câştigat finanţare europeană pentru dezvoltarea unei reţele de staţii de încărcare a vehiculelor electrice
Compania antreprenorială locală Axionet IoT a fost selectată de Agenţia Executivă Europeană pentru Climă, Infrastructură şi Mediu (CINEA) pentru o finanţare de 26,88 milioane de euro, în vederea dezvoltării a 496 de staţii de încărcare pentru vehicule electrice în 200 de locuri din România.
Potrivit unui comunicat de presă al companiei, transmis marţi AGERPRES, cele 496 de staţii de încărcare pentru vehicule electrice sunt concepute pentru a deservi atât vehiculele uşoare, cât şi pe cele de mare tonaj. Astfel, 96 dintre staţii vor fi pentru încărcare rapidă, cu putere de 150 kW, iar alte 400 vor dispune de o putere de 350 kW.
Proiectul acoperă zone-cheie din România de-a lungul reţelei rutiere TEN-T, staţiile fiind amplasate la cel mult 3 km de ieşiri sau noduri urbane, pentru o accesibilitate optimă.
Participarea la acest apel de proiecte a fost coordonată de către conducerea companiei, cu sprijinul consultanţilor KPMG, transmite Agerpres.
Recent, Comisia Europeană (CE), prin intermediul CINEA, a declarat eligibilă finanţarea a 39 de proiecte în valoare totală de 422 milioane de euro, destinate dezvoltării infrastructurii de combustibili alternativi pe reţeaua de transport trans-europeană TEN-T. Printre proiectele selectate, trei provin din România, unul dintre acestea fiind al Axionet IoT.
Fondurile vor fi acordate prin Mecanismul destinat infrastructurii pentru combustibili alternativi (AFIF), parte a programului Mecanismul pentru Interconectarea Europei (CEF), care susţine dezvoltarea unei mobilităţi sustenabile la nivel european.
Începând cu anul 2017, Axionet a implementat peste 500 de locuri de încărcare în diverse scenarii, de la utilizare privată şi industrială pentru testare, până la flote electrice şi încărcare publică. Majoritatea punctelor sale de încărcare sunt din categoria Fast Charge.
Totodată, antreprenorul oferă o gamă completă de soluţii şi servicii pentru monitorizare la distanţă, localizare, prevenţie şi raportare a vehiculelor şi utilajelor, soluţii şi servicii de IoT, precum şi soluţii şi servicii de energie verde.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank