
O comună din Prahova are stații de transport în comun încălzite / Se închid la miezul nopții și se redeschid la ora 5 dimineața
Locuitorii comunei Brazi, în special navetiștii, beneficiază de singurele stații de transport în comun încălzite din Prahova. Acestea seamănă izbitor cu un model popular din Dubai, anunță Observatorul Prahovean.
Comuna Brazi este una dintre cele mai bogate din județ, principala sursă de venituri fiind impozitele generate de activitatea rafinăriei Petrobrazi aparținând OMV Petrom. Începând din 2018, toate cele 13 stații de pe raza comunei au fost modernizate. Vorbim de un model aproape identic cu unul din Dubai, care a costat aproximativ 8000 de euro. Acesta beneficiază de uși automate, iluminat LED și sistem de climatizare.
Astfel, în această perioadă, cu ninsori abundente și temperaturi geroase, mai ales în timpul nopții, navetiștii din Brazi așteaptă autobuzele și microbuzele transportatorilor la căldură.
Primarul comunei, Radu Leonaș, a explicat de ce stațiile sunt funcționale și curate.
”Fiecare dintre stații este monitorizată video, așa cum reiese și din afișele puse de noi. În timp, oamenii au înțeles că trebuie să păstreze curățenia și să nu le vandalizeze”, a declarat primarul comunei.
Potrivit autorităților locale, stațiile moderne sunt funcționale în funcție de programul de transport persoane. Ele se închid la miezul nopții și se redeschid la ora 5 dimineața.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.