O comună din regiunea Cernăuți a luat decizia să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie, și nu pe stil vechi
Duminica, 13 noiembrie, comunitatea religioasă a Bisericii Acoperământul Maicii Domnului a satului Mamaivți (Mămăiești) s-a adunat pentru a discuta o chestiune importantă referitoare la data sărbătorii Crăciunului, transmite publicația locală BucPress. Comunitatea a decis în unanimitate să treacă la Noul calendar Iulian (care este asemănător calendarului gregorian) și să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie, ca și restul lumii creștine.
În plus, de fapt, atât ortodocșii cât și catolicii sărbătoresc Crăciunul în aceeași zi – 25 decembrie. Cu toate acestea, ei fac acest lucru, în cea mai mare parte, conform diferitelor calendare. În Occident, mai ales după calendarul gregorian, și, de exemplu, în Rusia, Georgia, Serbia și Ucraina, un număr mare de credincioși îl sărbătoresc după calendarul Iulian.
Context. Timp de secole, ucrainenii au sărbătorit Crăciunul pe 7 ianuarie, data la care s-a născut Iisus, conform calendarului iulian. Însă, în urma invaziei lui Vladimir Putin din februarie, biserica ortodoxă din Ucraina permite pentru prima dată credincioșilor săi să sărbătorească Crăciunul pe 25 decembrie, într-o mișcare de îndepărtare de Rusia și de apropiere de Occident, scrie The Guardian.
În 2017, ziua de 25 decembrie a devenit sărbătoare publică în Ucraina.
În cadrul unei ședințe a sinodului său din octombrie și în urma unor solicitări, Mitropolia de Kiev a anunțat că parohiile pot ține o slujbă religioasă completă pe 25, dacă doresc. Decizia afectează aproximativ 7.000 de biserici din întreaga țară.
Într-un interviu acordat publicației The Guardian, purtătorul de cuvânt al bisericii, arhiepiscopul Evstratiy Zoria, a declarat că vor fi colectate date pentru a vedea câți credincioși au participat la slujbele de pe 25, care anul acesta cade într-o duminică.
„Nu vrem să forțăm pe nimeni. Înțelegem că acest lucru nu rezolvă nimic”, a spus el. „Eu personal voi decide ce să fac după ce voi discuta cu enoriașii mei. Este mai bine să promovăm acest proces încet și cu succes”.
Înainte de invazia pe scară largă a Rusiei, o treime dintre enoriași doreau un Crăciun pe rit occidental, a spus el. Arhiepiscopul a recunoscut că sprijinul este acum mai mare.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii