O contabilă de la o agenţie de turism din Sectorul 5 a fost reţinută într-un dosar cu prejudiciu de peste 2,6 milioane lei
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 5 au pus în aplicare, pe 14 martie, un mandat de percheziţie domiciliară, în Municipiul Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de fals informatic şi delapidare care a produs consecinţe deosebit de grave, prejudiciul fiind de peste 2.600.000 de lei, transmite News.ro.
„În fapt, în perioada 2013 – 2023, o femeie, în vârstă de 50 de ani, în calitate de contabil al unei agenţii de turism care presta servicii pe plan intern şi internaţional, şi-ar fi însuşit aproximativ 2.600.000 de lei, prin întocmirea unor ordine de plată către diverşi furnizori ai societăţii şi înlocuirea contului IBAN al acestora, cu un cont IBAN personal. Totodată, în perioada iunie – iulie 2023, bănuita ar fi falsificat mai multe acte contabile dintr-un sistem informatic, prin modificarea fără drept de date informatice, rezultând, astfel, date nereale, pe care aceasta le-ar fi utilizat, în vederea producerii de consecinţe juridice, respectiv ascunderea faptului că şi-ar fi însuşit respectiva sumă”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.
Din cercetări, a mai fost stabilit că în contul de debitare al bănuitei există 1.768 de retrageri de numerar, în valoare totală de peste 1.000.000 de lei.
De asemenea, ar fi fost efectuate tranzacţii la diverşi comercianţi, în valoare de peste 1.200.000 de lei şi ar fi fost redirecţionaţi în alte conturi bancare aproximativ 400.000 de lei, conturi aparţinând soţului şi fiului bănuitei sau aparţinând unor titulari diverşi.
În vederea administrării materialului probator, la data de 14 martie 2024, a fost pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară, fiind identificate şi ridicate mai multe documente relevante în cauză.
Bănuita a fost condusă la audieri, iar în baza probatoriului administrat în cauză, aceasta a fost reţinută, pentru 24 de ore.
Ulterior, la data de 15 martie 2024, faţă de aceasta a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
De asemenea, a fost instituit sechestru asigurător asupra unui imobil aparţinând bănuitei, evaluat la aproximativ 1.000.000 de lei.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Sector 5, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor fals informatic şi delapidare care a produs consecinţe deosebit de grave.
Poliţia Capitalei face precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank