O decizie a CEDO obligă Ungaria să achite unei familii maghiare daune morale de 5000 de euro / Soția și mama deținutului au reclamat că în vizitele la închisoare nu puteau să comunice cu acesta decât printr-un perete despărțitor din sticlă

O decizie recentă a CEDO  – care va putea avea impact și asupra sistemului penitenciar din România – se referă la încălcarea dreptului la viață privată, mai precis la utilizarea peretelui din sticlă, despărțitor, atunci când deținuții își primesc rudele în vizită programată.

În caul „TAKÓ și VISZTNÉ ZÁMBÓ împotriva Ungariei”, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că statul maghiar a încălcat dreptul deținuților la respectarea vieții de familie, mai ales că în privința deținutului menționat, separare fizică nu ar fi creat un risc de securitate.

În consecință, CEDO a decis ca Ungaria să achite reclamanților 5000 de euro, daune morale, precum și cheltuielile de judecată în valoare de 3600 ruto.

Mai jos, în detaliu decizia CEDO:

Cererile (nr. 82939/17 și 27166/19) împotriva Ungariei depuse la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”), prima la 4 decembrie 2017 de către doamna Ildikó Takó („prima reclamantă”), cetățean maghiar născută în Pápa și reprezentată de doamna E. Kadlót, avocat care profesează în Budapesta, și a doua la 15 mai 2019 de către dna Mária Visztné Zámbó („a doua reclamantă”), cetățean maghiar născută în Nagygyimót și reprezentată de dl A. Kádár, avocat care profesează în Budapesta;

După ce a deliberat în ședință privată la 19 septembrie 2023, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată:

Cauza se referă la plângerea reclamanților, formulată în temeiul articolului 8 din Convenție, cu privire la separarea fizică de ruda lor cu ajutorul unui perete despărțitor de sticlă în timpul vizitelor pe care aceștia le făceau la acesta în închisoare.

2.  Prima reclamantă, doamna Takó, este soția lui P.S., iar cea de-a doua reclamantă, doamna Visztné Zámbó, este mama lui P.S. Începând cu 17 iunie 2014, P.S. a fost plasat în arest preventiv în Penitenciarul din Budapesta, clasificat ca „deținut de înaltă securitate”.

3.  Până în 2017, reclamanții au putut să o viziteze pe P.S. fără separare fizică. În 2017, sediul central al Serviciului penitenciar maghiar a emis o instrucțiune internă potrivit căreia vizitatorii și deținuții nu aveau voie să aibă niciun contact fizic și trebuiau să comunice printr-o partiție de sticlă. Solicitanții puteau vizita P.S. într-o cabină de înaltă securitate.

4.  La 16 noiembrie 2017, comandantul Penitenciarului din Budapesta a solicitat Înaltei Curți de Justiție din Budapesta să evalueze dacă era necesar să mențină vizitele reclamanților într-o cabină de înaltă securitate, nepermițând niciun contact fizic între aceștia și P.S. Potrivit avizului emis de Înalta Curte de Justiție din Budapesta la 20 noiembrie 2017, o astfel de restricție nu era necesară. Cu toate acestea, măsura restrictivă nu a fost ridicată.

CONEXAREA CERERILOR

8.  Având în vedere obiectul similar al cererilor, Curtea consideră că este oportun să le examineze în comun într-o singură hotărâre.

PRETINSA ÎNCĂLCARE A ARTICOLULUI 8 DIN CONVENȚIE

9.  Curtea notează că această plângere nu este vădit neîntemeiată în sensul articolului 35 § 3 (a) din Convenție și nici inadmisibilă din orice alt motiv. Prin urmare, ea trebuie declarată admisibilă.

10.  Nu se contestă faptul că măsura contestată a constituit o ingerință în „viața de familie” a reclamanților, că a fost „conformă cu legea” și că a urmărit scopurile legitime de a preveni dezordinea și criminalitatea și de a proteja sănătatea și drepturile altora.

11.  Principiile generale privind dreptul deținuților la respectarea vieții de familie și restricțiile la dreptul de vizită al deținuților au fost rezumate în cauza Khoroshenko/Rusia ([GC], nr. 41418/04, §§ 106 și 123-26, CEDO 2015). În special, Curtea a statuat că aplicarea diferitelor măsuri, cum ar fi separarea fizică a unui deținut de vizitatorii săi printr-un perete despărțitor de sticlă, poate fi justificată, în anumite circumstanțe, de considerente de securitate, dar nu poate fi considerată necesară în absența oricărui risc de securitate stabilit (ibidem, § 125; a se vedea, de asemenea, Lorsé și alții împotriva Țărilor de Jos, nr. 52750/99, §§ 83-86, 4 februarie 2003). Mai mult, statul nu are mână liberă în introducerea restricțiilor într-o manieră generală, fără a acorda un anumit grad de flexibilitate pentru a determina dacă limitările sunt adecvate sau chiar necesare în cazuri specifice (a se vedea Andrey Smirnov v. Russia, nr. 43149/10, § 54, 13 februarie 2018, și Korablevy și alții c. Rusiei [Comitetul], nr. 32627/17 și alte 2, § 11, 15 septembrie 2022; a se vedea, de asemenea, mutatis mutandis, Pavlova c. Rusiei, nr. 8578/12, § 24, 18 februarie 2020).

12.  Curtea observă că Guvernul a invocat motive de securitate pentru a justifica necesitatea de a-i separa pe reclamanți de ruda lor în timpul vizitelor. Acestea au susținut că, pe baza comportamentului său în închisoare și a gravității infracțiunilor de care era acuzat, P.S. a fost clasificat drept „deținut de înaltă securitate”, ceea ce justifica un regim de detenție mai restrictiv. Acest lucru, la rândul său, a implicat în mod necesar limitări în ceea ce privește contactul reclamanților cu el.

13.  Cu toate acestea, Curtea observă că nu există nicio dovadă în hotărârile interne că măsura a fost aplicată pe baza comportamentului și a caracteristicilor personale ale lui P.S. care reprezentau un risc pentru securitate. Mai mult, nu există niciun indiciu că vizitele deschise ale familiei și contactul direct al reclamanților cu P.S. ar fi pus în pericol securitatea închisorii sau că P.S. ar fi intenționat să se folosească de membrii familiei sale în acest scop.

14.  Mai degrabă, autoritățile naționale s-au limitat la o nevoie generală percepută de a menține siguranța închisorilor și au introdus o interdicție generală privind contactul fizic între vizitatori și deținuți. Acestea nu au făcut nicio încercare de a verifica natura problemelor de securitate implicate în mod specific în contactul reclamanților cu P.S.

15.  În lumina opiniei Înaltei Curți din Budapesta, se poate considera în mod rezonabil că permiterea reclamanților de a se întâlni cu P.S. fără separare fizică nu ar fi creat un risc de securitate. Această concluzie este întărită de faptul că reclamanților li s-au permis astfel de vizite între 2014 și 2017 și nu s-a susținut că aceste vizite ar fi creat un risc de securitate sau că alte circumstanțe relevante s-ar fi schimbat radical în 2017.

16.  În opinia Curții, acest lucru arată nu numai lipsa unui model coerent în abordarea autorităților, ci ar părea, de asemenea, că utilizarea instalației de securitate a fost mai degrabă o chestiune de rutină decât o reacție la orice risc de securitate specific prezent în contactul reclamanților cu P.S.

17.  Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că restricțiile impuse de autorități asupra drepturilor de vizită ale reclamanților nu au asigurat un echilibru corect între cerințele regimului în vigoare pentru „deținuții de înaltă securitate”, pe de o parte, și dreptul reclamanților la respectarea vieții lor de familie, prevăzut de Convenție, pe de altă parte.

18.  În consecință, a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție.

APLICAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE

19.  Reclamanții au solicitat câte 10.000 de euro (EUR) fiecare, cu titlu de prejudiciu moral, și câte 3.600 EUR plus TVA, fiecare, cu titlu de costuri și cheltuieli efectuate în fața Curții.

20.  Curtea consideră că reclamanții trebuie să fi suferit un anumit prejudiciu moral care nu este suficient compensat prin constatarea unei încălcări a Convenției. Făcând o apreciere echitabilă, aceasta acordă fiecărui reclamant suma de 5.000 EUR, plus orice impozit care poate fi perceput.

21.  Având în vedere documentele aflate în posesia sa, Curtea consideră că este rezonabil să acorde câte 3 600 EUR fiecărui reclamant, cu titlu de costuri și cheltuieli efectuate în cursul procedurii în fața Curții, plus orice impozit care poate fi imputat reclamanților.

PENTRU ACESTE MOTIVE, INSTANȚA, ÎN UNANIMITATE,

decide să se unească cererile;

declară cererile admisibile;

Constată că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție;

Hotărăște:

(a) că statul pârât trebuie să plătească fiecărui reclamant, în termen de trei luni de la data la care hotărârea devine definitivă, în conformitate cu articolul 44 § 2 din Convenție, următoarele sume, care vor fi convertite în moneda statului pârât la cursul de schimb aplicabil la data soluționării:

(i) 5.000 EUR (cinci mii de euro), la care se adaugă orice impozit care poate fi perceput, cu titlu de prejudiciu moral;

(ii) 3.600 EUR (trei mii șase sute de euro), plus orice impozit care poate fi perceput de reclamanți, cu privire la costuri și cheltuieli;

(b) că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus și până la soluționare, se va plăti o dobândă simplă pentru sumele de mai sus, la o rată egală cu rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de neplată plus trei puncte procentuale;

Respinge celelalte pretenții ale reclamantelor privind satisfacția echitabilă.