O delegație medicală română care va ajuta la combaterea pandemiei, formată din cinci medici și opt asistenți, a ajuns în Slovacia
O delegaţie medicală formată din cinci medici şi opt asistenţi români a sosit miercuri la Bratislava pentru a sprijini eforturile sistemului medical de combatere a pandemiei de COVID-19 din Slovacia, ţară care se confruntă cu rata de deces cea mai ridicată din lume, informează AFP, citată de Agerpres.
„Echipa medicală română a sosit în Slovacia miercuri”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului de interne, Peter Lazarov.
„O parte din aceşti profesionişti din domeniul sănătăţii din România va acorda ajutor la unitatea Covid-19 din cadrul Institutului naţional de boli cardiovasculare din Bratislava”, a precizat purtătoarea de cuvânt a acestei instituţii, Sona Valasikova.
„Deoarece există o lipsă de personal medical, orice ajutor este foarte apreciat şi necesar”, a adăugat Sona Valasikova.
Misiunea delegaţiei române este preconizată să dureze 21 de zile.
Echipa a fost formată prin intermediul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul IGSU.
În contextul activării Mecanismului European de Protecţie Civilă, guvernul României a decis să sprijine Slovacia prin trimiterea unei echipe medicale specializate în anestezie şi terapie intensivă. Acţiunea este finanţată de Uniunea Europeană prin ESI – instrumentul privind furnizarea sprijinului de urgenţă pe teritoriul UE.
Slovacia, o ţară cu o populaţie de 5.4 milioane de locuitori, care nu a fost foarte afectată de primul val al epidemiei în 2020, a înregistrat în ultimele paisprezece zile cea mai ridicată rată a deceselor cauzate de Covid-19 la 100.000 de locuitori din lume.
În prezent, sunt spitalizaţi 3.936 de pacienţi, iar numărul total al deceselor a ajuns la 6.775.
sursa foto: Facebook\ IGSU
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu