O deputată PSD, acuzată că a fugit după ce a lovit un pieton cu autoturismul. Elvira Şarapatin a cerut amendarea protestatarilor de la 10 august şi repetarea referendumului pentru familie
Deputatul PSD, Elvira Şarapatin, a acroşat cu autoturismul, vineri, un pieton care traversa strada regulamentar, parlamentarul plecând de la locul accidentului, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
Poliţiştii din Târgu Jiu au fost sesizaţi la 112 de un bărbat de 50 de ani, din oraşul Novaci, cu privire la faptul că a fost victima unui eveniment rutier produs pe raza municipiului Târgu Jiu, iar autoturismul implicat în eveniment nu a oprit la faţa locului. La scurt timp, conducătoarea autoturismului, deputata Elvira Șarapantin, a revenit la locul producerii accidentului. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului producerii accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, potrivit Agerpres.
Elvira Șarapantin, deputat de Gorj, este inițiatoarea unui proiect de lege controversat prin care care vrea să construiască hidrocentrale în arii naturale protejate. Potrivit presei locale ea a fost aleasă deputat „la redistribuire”, de pe locul 4 considerat neeligibil, fără să se implice în campanie.
În 2018, deputata PSD a cerut amendarea protestatarilor de la mitingul Diasporei din 10 august.
Ea s-a implicat în campania pentru referendumul pentru familie şi a cerut chiar repetarea consultării populare după eşecul înregistrat la urne.
Foto: Deputata PSD Elvira Șarapatin alături de Liviu Dragnea / Sursa: Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
30 comentarii