O doctoriță din Suceava nu mai vrea să lucreze la Urgențe din cauza amenințărilor / ”Am fost ameninţată de cineva că vine cu toporul” / ”Dacă pățește ceva copilul meu îl caut și-l omor pe al tău”
Mai mulți medici au decis să nu mai activeze în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) Suceava din cauza agresivității pacienților, anunță News.ro.
Dr. Elena Moldovan, pediatră la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Suceava a spus că nu va mai lucra în Unitatea de Primiri Urgenţe din cauza agresivităţii unora dintre cei care îi însoţesc pe pacienţi şi a supraaglomerării UPU, ea urmând să se mute pe Secția de pediatrie a unității sanitare.
Elena Moldovan a declarat că spitalul va rămâne probabil de la începutul lunii februarie fără gardă pe pediatrie pentru că nu vor mai fi suficienţi medici.
„Au fost situaţii în care aparţinătorii, din cauza timpului de aşteptare, au intrat foarte violenţi verbal şi limbajul corpului extrem de violent sau chiar ameninţări, ameninţări inclusiv de tipul „Nu mi-este frică să mă întorc la puşcărie”, aşa mi s-a spus de către un părinte, „Dacă păţeşte ceva copilul meu îl caut şi-l omor pe al tău”.
„Am fost ameninţată de cineva că vine cu toporul, nu a venit cu toporul, era un copil cu o plagă, s-a mediatizat atunci destul de mult, era o plagă minoră, între timp eu aveam un copil zdrobit de un copac, şi nu mai avea răbdare şi a venit peste noi cu ameninţări, au fost situaţii în care a trebuit să mă întorc cu spatele pentru că a venit cu pumnul asupra noastră şi a trebuit să mă întorc ca să nu-mi dea în faţă, au fost situaţii în care ni s-au smuls din mână materialele sanitare, branule, perfuzii, perfuzoare, pentru că voiam să recoltăm copilului sau plângea copilul în timpul perfuziei. Mai mulţi aparţinători au spus că vin cu toporul”, a relatat medicul.
Medicii de aici au decis să demisioneze, să nu mai lucreze în urgenţă din cauza numărului mare de pacienţi care nu sunt întotdeauna o urgenţă, dar şi din cauza agresivităţii unora dintre aparţinători, spune dr. Moldovan.
„Per total, la noi au plecat 7 medici prin demisie în ultimii 5 ani, din urgenţă. Principala cauză este prezentarea abuzivă în urgenţă, foarte mulţi copii şi agresivitatea aparţinătorilor. Rămânem fără linie de gardă în curând din cauza faptului că pacienţii sunt foarte, foarte agresivi. Eu plec cu 1 februarie, eu am să merg pe secţie, dar colegii mei au plecat în privat. Eu urmează mă mut de pe secţia UPU-SMURD în compartimentul de pediatrie, urmează să plec în Secţia de pediatrie.
Cel mai probabil rămânem fără gardă pe pediatrie din 3 februarie, pentru că rămân doar trei medici şi linie de gardă se face cu minimum 5 medici.
Nu există gardă în care să nu fie cel puţin o dată agresat medicul, verbal măcar. Nu există nicio gardă în care să nu fim ameninţaţi, s-a pus pază, s-a pus un buton astfel încât să nu se poată intra în sala de consultaţie – uşa să funcţioneze doar din interior, iar pentru acces din afară doar la cerere – trag de uşă până ce nu mai merge sistemul acela, trag de uşă până ce se dechide şi se blochează sistemul.
Cel mai grav caz a fost când a venit cu pumnul asupra mea şi m-am întors, era la 30 de centimetri de mine, cu pumnul îndreptat spre mine. În fiecare zi suntem înjuraţi, în fiecare zi suntem ameninţaţi, un motiv foarte mare pentru care plecăm”, a precizat Dr. Moldovan.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.