O dronă a fost doborâtă de armata rusă, susține primarul Moscovei
Ucraina a efectuat un atac cu dronă care nu a provocat pagube sau victime, a declarat primarul Moscovei, Serghei Sobianin, vineri dimineaţă, fără a preciza locul exact, notează AFP, citată de Agerpres.
„În cursul nopţii, a avut loc o tentativă de atac cu dronă a inamicului, drona a fost doborâtă de forţele Ministerului Apărării”, a scris Serghei Sobianin pe Telegram.
Nu există „nici pagube, nici victime”, a adăugat el.
Edilul nu a oferit mai multe informaţii despre acest atac.
Capitala Rusiei şi regiunea sa, situate la peste 500 de kilometri de frontiera cu Ucraina, au fost deja vizate de atacuri cu drone, dintre care unul care a lovit Kremlinul în mai.
Luni, Kievul a revendicat responsabilitatea pentru un atac nocturn cu drone care au lovit Moscova. Un „act terorist”, potrivit armatei ruse, care a afirmat că două dispozitive ucrainene au fost neutralizate şi s-au prăbuşit fără a provoca victime. Unul dintre aparate a căzut pe o arteră importantă a capitalei, Komsomolskii Prospekt, în apropierea Ministerului rus al Apărării.
Pe 4 iulie, cinci drone au fost doborâte deasupra regiunii Moscovei, potrivit Rusiei, un atac care a perturbat funcţionarea aeroportului Vnukovo, unul dintre cele trei mari aeroporturi internaţionale ale capitalei.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank