O echipă de control a Ministerului Sănătăţii va face verificări în cazul intoxicărilor de la Timişoara
La nivelul Ministerului Sănătăţii s-a constituit o Comisie de analiză a evenimentelor petrecute la Timişoara, unde trei oameni au murit şi alte câteva zeci se află internaţi la spital, în urma unor acţiuni deratizare. La Timişoara va ajunge o echipă de control alcătuită din reprezentanţi ai Inspecţiei Sanitare de Stat pentru a verifica toate documentele existente în acest caz, dar şi activitatea Direcţiei de Sănătate Publică, transmite News.ro.
Potrivit unui comunicat de presă, de marţi, al Ministerului Sănătăţii, Inspecţia Sanitară de Stat ca face verificări, începând de miercuri, la Timişoara, în cazul deceselor şi intoxicărilor, după acţiunea de dezinsecţie şi deratizare din două blocuri de garsoniere.
”Comisia de analiză de la nivelul Ministerului Sănătăţii a luat decizia ca mâine, 20 noiembrie 2019, o echipă de control alcătuită din reprezentanţi ai Inspecţiei Sanitare de Stat să se deplaseze la Timişoara pentru a verifica toate documentele existente în acest caz, dar şi activitatea Direcţiei de Sănătate Publică”, se arată în comunicat.
Totodată, potrivit sursei citate, ministrul Sănătăţii a dispus modificarea legislaţiei în domeniu.
”În urma propunerii Comisiei de analiză, pentru prevenirea apariţiei unor astfel de situaţii, ministrul Sănătăţii a dispus astăzi modificarea legislaţiei prin reintroducerea procedurii de certificare a conformităţii cu normele de igienă şi sănătate publică de către direcţiile de sănătate publică, în ceea ce priveşte activităţile de utilizare a produselor biocide pentru dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare în spaţiile utilizate de populaţie. Până în anul 2009, când s-a renunţat la această măsură, DSP-urile aveau în atribuţii aceste măsuri”, mai arată sursa citată.
Proiectul de modificare a OMS nr. 1030/2009 pentru aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire şi pentru funcţionarea obiectivelor ce desfăşoară activităţi cu risc pentru starea de sănătate a populaţiei se află publicat în dezbatere publică, pe pagina de web a Ministerului Sănătăţii, la secţiunea Transparenţă Decizională.
Ministerul Sănătăţii urmează să facă publice, transparent, rezultatele verificărilor efectuate de către echipa de control.
Aceeaşi Comisie de analiză a Ministerului Sănătăţii a constatat că în data de 16 noiembrie, în intervalul orar 09:23 – 18:21, au fost înregistrate 6 apeluri la SAJ Timiş pentru 6 persoane cu simptomatologie diferită; în data de 17 noiembrie, în intervalul orar 08:07 – 18:07, au fost înregsitrate 4 apeluri la SAJ Timiş; în data de 18noiembrie, în intervalul orar 02:45 – 09:07, au fost înregsitrate 4 apeluri la SAJ Timiş, din care 3 apeluri pentru aceeaşi pacientă.
”În data de 18 noiembrie, ora 11.00, SAJ Timiş a anunţat DSP Timiş despre faptul că ambulanţa a fost solicitată în perioada 16 – 18.11.2019 pentru mai multe persoane domiciliate în Timişoara la aceeaşi adresă, care prezentau tulburări digestive. Ca urmare a informării primite de la SAJ Timiş, DSP Timiş s-a autosesizat şi a contactat telefonic IPJ Timiş, constituind o echipă mixtă formată din reprezentanţi ai ambelor instituţii, care s-au deplasat la adresa menţionată, unde s-a constatat faptul că a fost efectuată o operaţiune de dezinsecţie/deratizare de către o societate de profil”, se mai arată în comunicat.
Reprezentanţii DSP timiş au prelevat 6 probe de apă, atât din locuinţele persoanelor afectate, cât şi din spaţii comune sau de la o fântână publică din apopierea blocului de pe strada Mioriţa. nr.8. Rezultatele au arătat că apa este potabilă.
Ulterior, DSP Timiş a constatat că societatea de deratizare/dezinsecţie nu mai funcţiona la adresa punctului de lucru declarat si nici la sediul acesteia.
Până în prezent, un număr de 83 de persoane, din care 56 de adulţi şi 27 de copii s-au prezentat pentru investigaţii la trei spitale din oraş, şi anume Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Pius Brînzeu” Timişoara, Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii “ Louis Ţurcanu” Timişoara.
În prezent mai sunt internate 33 de persoane. Este vorba despre 9 pacienţi la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă “Pius Brînzeu” Timişoara; 3 pacienţi la Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara şi 21 pacienţi copii la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii “ Louis Ţurcanu” Timişoara.
Toţi pacienţii sunt stabili, în stare bună, o parte din ei mai prezintă simptomatologie digestivă (greaţă, vărsături), dar rezultatele analizelor medicale sunt îmbunătăţite.
sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu