O eclipsă cu „un inel de foc” va putea fi admirată din extremitatea sudică a Americii
Locuitorii dintr-o parte a emisferei sudice vor putea admira miercuri o eclipsă anulară de Soare, însă imaginea spectaculoasă a „inelului de foc” va fi perfect vizibilă doar pentru puţini oameni, în regiunea semideşertică a Patagoniei chiliene şi argentiniene, informează AFP.
Oamenii care trăiesc în extremitatea sudică a continentului american şi pe Insula Paştelui vor avea privilegiul de a urmări acest fenomen, care va începe să fie vizibil deasupra Pacificului de Nord şi se va încheia deasupra Atlanticului de Sud, iar locuitorii din mai multe ţări sud-americane şi insule din Pacific îl vor putea observa doar parţial, transmite Agerpres.
„O eclipsă solară este interpunerea Lunii între Soare şi Terra”, a reamintit Diego Hernandez, directorul departamentului de promovare ştiinţifică în cadrul Planetariului din Buenos Aires.
Dar, în acest caz, „Luna va fi puţin mai îndepărtată de Terra decât este de obicei, un lucru care se produce aproximativ o dată pe lună”.
Astfel, „Luna nu va putea să acopere complet Soarele”, de aici şi apariţia unui inel portocaliu, „un fel de inel de lumină provenită de la Soare”. Înainte şi după apariţia inelului de foc, va fi vizibil „un Soare în formă de semilună”.
Eclipsa va fi vizibilă începând din nordul Pacificului şi, apoi, de la Vest spre Est, va „trece” peste mai multe insule şi arhipelaguri, înainte să traverseze Patagonia chiliană, Anzii Cordilieri, Patagonia argentiniană şi să se încheie deasupra Atlanticului de Sud.
Deşi fenomenul eclipsei va dura peste trei ore, de la 17:00 GMT până la aproximativ 20:30 GMT, potrivit NASA, eclipsa anulară perfectă, ce va fi vizibilă într-o bandă restrânsă de teritoriu, ar trebui să dureze doar câteva minute, cu un maximum în jurul orei 18:45 GMT, potrivit Institutului francez de mecanică celestă şi de calcul al efemeridelor (IMCEE).
Eclipsa parţială – adică fără acea „anularitate” – va putea fi văzută din Bolivia, Peru, Paraguay, Uruguay, anumite părţi ale Braziliei, Mexic, Noua Zeelandă şi mai multe insule din oceanele Pacific şi Atlantic, potrivit NASA.
Printre acestea se numără Polinezia Franceză, precum şi Hawaii, Samoa, Tonga, Fiji, Tuvalu şi Falkland, a subliniat agenţia spaţială americană. Fenomenul va fi vizibil şi dintr-o parte a continentului Antarctica.
Pinguinii în primele rânduri
Pentru a admira „inelul de foc” din Argentina, pasionaţii de eclipse ar trebui să se deplaseze în provincia Santa Cruz, la 2.000 de kilometri sud de Buenos Aires, unde predomină un peisaj arid, într-un mediu rece şi deşertic. Temperatura de miercuri ar trebui să varieze între 1 şi 11 grade Celsius, iar rafalele de vânt vor atinge viteza de 60 km/h.
Această provincie imensă – de mărimea Regatului Unit – ocupă locul al doilea în clasamentul regiunilor cu cele mai mici densităţi ale populaţiei din ţară (după Ţara de Foc), cu doar 1,5 locuitori pe kilometru pătrat. Acolo există însă o faună bogată, în special pinguini, foci, lei-de-mare şi păsări marine.
Acest public nu se poate compara cu milioanele de americani, din America de Nord şi America de Sud, care au putut să se bucure pe deplin în octombrie 2023 de „inelul de foc” al unei eclipse similare, care a fost vizibilă din statul american Oregon şi până în Columbia.
Agenţiile şi institutele de astronomie reamintesc faptul că oamenii nu trebuie să privească niciodată Soarele în mod direct, cu ochiul liber, pentru a admira eclipsele, întrucât riscă vătămări ireversibile la nivelul retinei. Modelele obişnuite de ochelari de soare oferă la rândul lor o protecţie insuficientă.
Doar două metode de observare sunt sigure, potrivit NASA şi IMCEE: ochelari speciali şi certificaţi pentru eclipse sau observarea indirectă printr-o gaură într-o foaie de carton care proiectează imaginea Soarelui eclipsat de Lună pe o a doua foaie de carton.
Eclipsa de miercuri, precizează IMCEE, este cea de-a 18-a eclipsă anulară de Soare din secolul al XXI-lea şi cea de-a doua eclipsă din 2024, după eclipsa totală din luna aprilie.
Următoarea eclipsă de soare, care va fi parţială, va avea loc pe 29 martie 2025 şi va fi vizibilă din vestul Americii de Nord, Europa şi nord-vestul Africii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank