G4Media.ro

O educatoare este cercetată penal pentru că ar fi agresat copiii de…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

O educatoare este cercetată penal pentru că ar fi agresat copiii de la o grădiniţă din Popeşti – Leordeni

Poliţiştii ilfoveni s-au sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului în legătură cu o educatoare care ar fi agresat copiii de la o grădiniţă privată din Popeşti – Leordeni, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care o angajată a acestui centru ar fi avut o atitudine necorespunzătoare faţă de copii, transmite Agerpres.

„În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii au identificat persoana în cauză, fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 24 de ani, care ar fi exercitat acte de violenţă asupra copiilor din acest centru”, informează Biroul de presă al Inspectoratului Poliţiei Judeţene (IPJ) Ilfov.

Poliţiştii din Popeşti – Leordeni efectuează cercetări în cadrul dosarului penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, urmărirea penală fiind coordonată de procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Cornetu.

De asemenea, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Ilfov, împreună cu poliţiştii din cadrul Serviciului de Ordine Publică Ilfov, efectuează activităţi din competenţă pentru verificarea legalităţii funcţionării acestui centru.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...