G4Media.ro

O eventuală înghețare a războiului din Ucraina înseamnă și o posibilă perpetuare…

Sursa foto: Petru Clej

O eventuală înghețare a războiului din Ucraina înseamnă și o posibilă perpetuare a situației din regiunea transnistreană – analiștii de la Chișinău

Soarta Republicii Moldova depinde foarte mult de felul în care se va poziționa noua administrație americană în războiul din Ucraina, susține, într-un comentariu pentru Radio Chișinău, analistul în relații internaționale Ștefan Bejan, de la WatchDog.

Expertul atenționează și asupra riscurilor pentru Ucraina, care pot surveni după alegerile parlamentare din Republica Moldova.

„Este foarte important în care coș de cedări va fi inclusă țara noastră. O eventuală înghețare a războiului din Ucraina înseamnă și o posibilă perpetuare a situației din regiunea transnistreană. Rusia va încerca să folosească Tiraspolul, iar eventual, din toamnă, după alegeri, și Chișinăul – pentru a duce un război hibrid împotriva Ucrainei. O înghețare a conflictului, cu eventuale garanții de securitate pentru Ucraina, nu poate avea loc cu armata rusă în regiunea transnistreană. Este foarte important ca Chișinăul să se asigure că, la eventualele negocieri, Ucraina va solicita demilitarizarea regiunii transnistrene și aducerea ei sub ascultarea Chișinăului”, a spus Ștefan Bejan.

Analistul mai arată că deși Chișinăul nu intră pe agenda noi administrații de la Washington, autoritățile pot pune Republica Moldova la masa discuțiilor prin intermediul Departamentului de Stat și al unor congresmeni, în vederea semnării unui Acord de Parteneriat Strategic.

Discursul de inaugurare a președintelui Donald Trump a țintit aproape în totalitate publicul intern, a observat profesorul Victor Juc, director al Institutului de Cercetări Juridice. El spune, într-un comentariu la Radio Chișinău, că autoritățile de la Chișinău pot pune Republica Moldova ca subiect de interes pentru Donald Trump.

„Să fie identificați congresmeni pentru a face lobby privind semnarea unui acord de parteneriat. Republica Moldova are foarte mult nevoie ca SUA să o considere un partener strategic. Foarte mult depinde cât va mai rezista Ucraina. Securitatea Republicii Moldova depinde de Ucraina. Războiul nu va fi încheiat în viitorul apropiat. Nu este nici un temei ca președintele Putin, chiar dacă l-a felicitat pe Trump, să îi ofere acestuia imaginea de pacificator, de om care a pus punct unui conflict, ceea ce nu s-a putut realiza timp de trei ani”, a spus Victor Juc.

Asistența americană acordată Chișinăului, începând cu luna februarie 2022, se apropie de un miliard de dolari, iar contribuția totală la dezvoltarea Republicii Moldova depășește 2,6 miliarde de dolari, amintește Radio Chișinău.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.