G4Media.ro

O farmacie la 4.000 de locuitori în fiecare oraş, dar nu mai…

Sursa foto: Pixabay

O farmacie la 4.000 de locuitori în fiecare oraş, dar nu mai puțin de două, indiferent de numărul populaţiei – proiect

Farmaciile comunitare în mediul urban ar putea fi deschise în funcţie de necesităţile comunităţii şi de numărul de locuitori, potrivit unei propuneri legislative de modificare a articolului 12 din Legea Farmaciei nr. 266/2008, depusă la Parlament, transmite Agrepres.

Conform proiectului, înfiinţarea unei farmacii comunitare în mediul urban se face în funcţie de necesităţile comunităţii şi de numărul de locuitori, dovedit prin adeverinţă eliberată de autoritatea administraţiei publice locale, după cum urmează: în municipiul Bucureşti o farmacie la 3.000 de locuitori; în oraşele reşedinţă de judeţ o farmacie la 3.500 de locuitori; în celelalte oraşe o farmacie la 4.000 de locuitori, minim două farmacii indiferent de numărul populaţiei.

Ministerul Sănătăţii publică pe pagina de internet proprie lista cu farmaciile comunitare autorizate, localităţile urbane unde se mai pot deschide, chiar dacă numărul populaţiei s-a redus potrivit recensământului populaţiei din 2022, în conformitate cu condiţiile prevăzute de proiectul de lege, precum şi cu solicitanţii care au depus cereri de înfiinţare, în ordinea depunerii lor, menţionându-se data la care s-au înaintat cereri, mai prevede proiectul.

„Prezenta propunere legislativă survine ca urmare a depopulării localităţilor mici urbane şi a eforturilor depuse la nivelul Ministerului Sănătăţii pentru a se găsi soluţii de a exista farmacii în oraşe unde ca urmare a scăderii populaţiei, conform recensământului populaţiei din 2022 şi conform legii actuale, se desfiinţează sau îşi reduc activitatea. Modificările propuse nu afectează bugetul de stat, nu presupun anumite cheltuieli bugetare, ci dorim doar o reglementare adaptată situaţiei actuale, se creează competitivitate şi nu monopol al preţurilor practicate de o singură farmacie şi astfel vom sprijini comunităţile îmbătrânite şi depopulate de locuitori tineri, în care lipsa a cel puţin un punct farmaceutic are efecte devastatoare la adresa protejării sănătăţii locuitorilor”, argumentează în expunerea de motive iniţiatorii, senatori PNL şi un senator UDMR.

Propunerea legislativă a fost depusă la Senat, ca primă Cameră sesizată.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

12 comentarii

  1. Miroase a spaga de la 100 de km. Spaga de la marile lanturi de farmacii ! De cand e o problema numarul de farmacii ? Si cum de isi permit niste lepre politice sa reglementeze numarul de farmacii ? Ce va urma ? Legi pentru numarul de magazine universale, numarul de service-uri, numarul de librarii ? Urmeaza apoi cartele pentru paine si ratie la ulei, zahar si salam ? Farmaciile sunt niste afaceri, afaceri care sunt in concurenta si numarul lor este dictat de cerere ! Suntem o piata libera si asa ar trebui sa ramanem. Orice reglementare referitor la numarul de astfel de afaceri este o intoarcere catre trecut !

    • Nu se va face. E doar gargara electorala, ca toate „vom face”-le de pana acum. Lumea vede ca pe o raza de 100 m sunt 3 farmacii si se bucura ca legiuitorii vor sa faca ceva spre normalizare. Dar e doar pacaleala electorala. Ce se mai aude cu jocurile de noroc ?

  2. De acord, dar din lanțurile de farmacii numai una în fiecare oraș. Ca să nu fie vorbe că lanțurile respective au dat mită politicienilor.

  3. niste banditi,in Franta exista farmacist singurul abilitat sa aiba o singura farmacie unde si lucreaza,ce lanturi farmaceutice

  4. interesant e „nu mai putin de 2”. Cee fac daca nu sunt 2? Infiinteaza cooperativa de stat a farmaciilor?

    • Subterfugii pentru lanțurile de farmacii… Parlamentul joacă după cum cântă lanțurile de farmacii!

  5. De ce farmaciile in Romania nu sunt deținute doar de farmacist. 1 farmacist pentru o farmacie?

    • Pai cam asa e si acum. Fiecare farmacie e obligata sa aiba un. farmacist in incinta cand e deschisa.

  6. Numai tampenii debiteaza alesii. In orasele mari farmaciile care nu au clienti vor da faliment, nu e nevoie sa decida ei cate vor fi.

  7. 90% din ce se vinde in farmacii nu sunt medicamente și ar trebui să poată fi cumpărate și de la supermarket. Și pe vremea lui Ceaușescu găseai aspirină la Alimentara! Numărul de farmacii nu trebuie reglementat; să fie oricâte! Eu cumpăr online demult chiar dacă uneori condițiile de depozitare și transport oferite de firma de curierat nu sunt ideale in ce privește temperatura și umiditatea.

  8. Curat comunism. Ce urmeaza…un mall la 10000 de locuitori, 2 magazine alimentare la 5000 de locuitori, circulatia cu masinile cu numere pare/impare alternativ….
    Ca-s multe farmacii, de acord, dar daca asta e cererea