O fată de 12 ani din Caraș Severin a fost agresată de alte două, în vârstă de 13 ani / Evenimentul a avut loc pe stradă, iar victima a ajuns la spital / Agresoarele, cercetate pentru lovire sau alte violenţe
O fată în vârstă de 12 ani a fost agresată de alte două, în vârstă de 13 ani, iar evenimentul a avut loc pe o stradă din Oraviț, judeţul Caraş-Severin. Victima a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale, dar nu a rămas internată, transmite News.ro.
Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Caraş-Severin au anunţat sâmbătă, că după ce au văzut imagini postate pe o reţea de socializare, în care o fată este agresată de alte două, poliţişti de la Secţia 8 Poliţie Rurală Oraviţa s-au sesizat şi au început verificările pentru identificarea persoanelor implicate şi pentru a stabili cum s-a petrecut incidentul.
Ulterior, în cursul nopţii, Poliţia Oraşului Oraviţa a fost sesizată telefonic de către medicul de serviciu de la spitalul orăşenesc despre faptul că la unitatea medicală s-a prezentat o fată de 12 ani cu urme de lovire produse în urma unei agresiuni fizice.
“Poliţiştii s-au deplasat la unitatea medicală, stabilind că este vorba despre acelaşi eveniment cu privire la care s-au sesizat, iar minora în cauză ar fi fost agresată fizic în data de 1 februarie, în jurul orei 15.00, de alte două minore, de 13 ani, din comuna Grădinari, pe o stradă din localitate, fără a fi sesizat evenimentul. Minora a fost primit îngrijiri medicale, fără a rămâne internată”, au precizat poliţiştii.
Cele trei fete împreună cu părinţii lor au fost duse la sediul poliţiei pentru audieri.
De asemenea, au fost informaţi reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Caraş-Severin despre această situaţie.
Poliţiştii au deschis dosar penal în această cauză pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. Ei continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank