G4Media.ro

O fată de 17 ani a salvat viața unei femei de 53…

Sursa Foto: Unsplash.com

O fată de 17 ani a salvat viața unei femei de 53 de ani/ La Târgu Mureș au avut loc două transplaturi de inimă într-o săptămână

Două transplanturi de cord au fost făcute, în mai puţin de o săptămână, la Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş. Duminică, a avut loc cea de-a doua operaţie, iar inima unei tinere de 17 ani din Bucureşti a salvat viaţa unei femei de 53 de ani, din Iaşi, care avea insuficienţă cardiacă în stadiu avansat.

Prof. Dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş a anunţat finalizarea operaţiei de transplant de duminică.

”Astăzi, familia îndoliată a unei tinere de 17 ani din Bucureşti a decis ca măcar puţin din sufletul copilului lor să-i rămână lângă inimă. Graţie gestului acestor părinţi sfâşiaţi de durere, de câteva minute, o femeie de 53 de ani din Iaşi poartă în piept altă inimă, a ei fiind obosită. Tradus în limbaj medical, a fost vorba de o insuficienţă cardiacă în stadiu avansat, iar transplantul de astăzi înseamnă o altă şansă la viaţă. La Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş am reuşit două transplanturi de cord, în mai puţin de o săptămână”, a scris pe pagina sa de Facebook, medicul Horaţiu Suciu.

Prof. Dr. Horaţiu Suciu a mai arătat că sute de alţi oameni sunt în aşteptarea unui transplant ca ultimă şansă la viaţă.

”Dacă mesajul meu de miercuri, după care am fost copleşit de mii reacţii din partea voastră, a avut vreun rol, înseamnă că e bine. Dacă este doar o coincidenţă şi creşte numărul donărilor de organe, este la fel de bine. Sute de alţi oameni sunt în aşteptarea unui transplant, ca ultimă şansă la viaţă. Ei au nevoie de noi. De fiecare dintre noi. Se spune că sufletul călătoreşte spre inima oamenilor, iar trupul călătoreşte spre inima pământului. Sunt şi momente, ca cel de miercuri şi ca cel de astăzi, în care lacrimile pot însenina inimi”, a mai scris pe Facebook, Horaţiu Suciu.

sursa: News.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. @ Adevărat Esti penibil…

  2. Daca o sa ai si tu vreodata nevoie de transplant sper sa alegi sa mori in chinuri, ba! Sa nu accepti transplantul!

  3. Daca cineva din familia mea pateste ceva, nu asi dona in romania 🇷🇴 ca sa nu mai ajunga la cineva precum arsinel