O felie din tortul de la nunta prinţului Charles cu Diana a fost vândută la licitaţie cu mai mult de 2.600 de euro, după 40 de ani de la eveniment
La 40 de ani de la căsătoria prinţului de Wales cu Diana Spencer, o felie din tortul miresei a fost vândută, miercuri, la licitaţie pentru 2.200 de lire sterline (2.620 de euro).
Această felie de 800 de grame a fost recuperată apoi păstrată de o angajată a reginei-mamă, Moyra Smith.
Prăjitura şi glazura sa au fost păstrate în folie de plastic alimentară, într-o cutie decorativă din metal cu mesajul „Foloseşte cu grijă”. A fost vândută prima dată în 2008 unui colecţionar.
„Am fost surprinşi de numărul de persoane care au licitat pentru această prăjitură regală unică”, a declarat curatorul şi specialistul în obiecte regale Chris Albury, precizând că a primit ”detalii” despre lot din ”Marea Britanie, Statele Unite şi mai multe ţări din Orientul Mijlociu”.
Estimată iniţial între 300 şi 500 de lire sterline, felia a fost adjudecată în final la 1.850 de lire sterline, adică 2.200 de lire sterline cu taxe incluse, la casa de licitaţii Dominic Winter. A fost achiziţionată de Gerry Layton, un colecţionar privat care trăieşte la Leeds (în nordul Angliei).
Charles şi Diana au divorţat oficial în 1996, cu un an înainte de moartea tragică a prinţesei de Wales în urma unui accident de maşină la Paris, la vârsta de 36 de ani.
sursa: News.ro, sursa foto: Captură video
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu