O femeie a murit şi un tânăr a fost rănit după ce s-au electrocutat pe un vagon de tren aflat în Gara Burdujeni, Suceava
O femeie a murit şi un tânăr a fost rănit, în noaptea de marţi spre miercuri, după ce s-au electrocutat pe un vagon de tren aflat în garda Burdujeni din municipiul Suceava. Tânărul a fost găsit între linii, cu arsuri şi urmele de intrare şi ieşire a unui arc electric, fiind transportat la spital, transmite News.ro.
„Două persoane au fost electrocutate, în Gara Burdujeni, din municipiul Suceava. Evenimentul a fost anunţat prin numărul unic de urgenţă 112, miercuri dimineaţă, la ora 3:38”, a transmis Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.
Acolo au ajuns pompierii militari suceveni, cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava (SAJ).
„Echipajele salvatorilor au găsit, între linii, în dreptul peronului gării, un tânăr în vârstă de 20 de ani. Rănitul era conştient şi cooperant, dar prezenta arsuri la nivelul feţei, pe o mână şi pe un picior, precum şi urme de intrare şi ieşire a unui arc electric. De asemenea, deasupra unui vagon de marfă, staţionat pe linia 15, se afla o altă victimă, de sex feminin, aceasta fiind, din nefericire, carbonizată”, a precizat sursa citată.
Tânărul rănit a fost preluat de către un echipaj SAJ, cu medic, şi transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean Suceava, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Sursa Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii