G4Media.ro

O femeie care a alunecat într-un mall din București și și-a rupt…

O femeie care a alunecat într-un mall din București și și-a rupt mâna a primit în instanță daune morale de 60.000 de lei

O femeie din București a obținut daune morale de 60.000 de lei și daune materiale de 18.540 de lei de la societatea care administrează mall-ul AFI Cotroceni. Decizia este definitivă și a fost luată pe 1 septembrie de un complet de judecată de la Curtea de Apel București.

În acțiunea depusă la dosar, Elena Veronica Titrat a relatat că, în ziua de 4 martie 2018, în timp ce se afla la parterul mall-ului din București, ”a fost nevoită să meargă împreună cu minorul (al surorii sale, care o însoțea n.r.) la toaleta situată la acest nivel al imobilului, în spațiul destinat toaletei publice. În aceste condiții, din cauza umezelii abundente de pe pardoseală, determinată de scurgerile de apă de la un robinet defect, ca și a mizeriei acumulate în timp, astfel cum rezultă din planșele fotografice depuse (…), am alunecat și m-am dezechilibrat, răsturnându-mă și căzând cu toată greutatea corpului pe mână dreaptă, cu consecința unor fracturi cominutive cu deplasare de fragmente osoase și articular cu înfundare.”

Ea a susținut că ”accesul la această toaletă era liber, nefiind nicio atenționare (marcaj scris sau alt semn distinctiv) cu privire la vreo interdicție sau vreun inconvenient al utilizării respectivului spațiu”.

Femeia a fost operată, iar mâna i-a fost pusă în gips. Reclamanta a dat vina pe societatea care adminstrează mall-ul și a cerut 210.000 lei daune morale ”care constau în durerile fizice ca urmare a fracturării brațului drept din cauza umezelii și mizeriei de la toaletă” și 40.000 de lei daune materiale ”reprezentând cheltuielile efectuate cu recuperarea postoperatorie ca urmare a intervenției chirurgicale suferite”.

Avocații AFI Cotroceni au cerut respingerea acțiunii pe motiv că ”în realitate, chiar din planșele fotografice puse la dispoziție de reclamantă, rezultă că era un marcaj galben pe care scria «atentie, podea umeda». (…) Reclamanta a preferat să se expună riscului de a aluneca pe podeaua umedă, deși fusese atenționată. Mai mult, susține că a constatat cu propriile simțuri că era apă pe jos pentru că era rupt un robinet.” În replică, Titrat a afirmat că ”semnul nu era vizibil și/sau nu era situat exact la intrarea în toaletă, ci lateral.”

În privința daunelor, compania a susținut, cu referire la faptul că femeia s-a tratat la un spital privat, că ”toate investigațiile și intervenția chirurgicală trebuiau efectuate la un spital de stat, asistența medicală în România fiind gratuită pentru persoanele care sunt asigurate și plătesc contribuții la asigurările de sănătate.”

În octombrie 2019, Tribunalul București a respins acțiunea pe motiv că Titrat nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre fapta produsă și prejudiciu și că ”în ipoteza în care nici chiar reclamanta, care era responsabilă pentru integritatea propriei persoane, nu a putut să prevadă incidentul, cu atât mai mult această imposibilitate de prevedere există și în cazul pârâtei.”

Femeia a atacat decizia Tribunalului București, iar pe 1 septembrie 2020, Curtea de Apel București i-a admis parțial cererile. Ea trebuie să primească 18.540 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul material și 60.000 lei reprezentând despăgubiri pentru prejudiciul moral, plus cheltuieli de judecată de aproape 12.500 lei. Sentința este definitivă.

AFI Cotroceni este cel mai mare mall din România. Conform datelor financiare pe 2019, societatea care administrează afacerea a avut în acel an o cifră de afaceri de 200 de milioane de lei, pierderi nete de 25,3 milioane lei și 46 de angajați.

În 2019, 51% din firma care deține mall-ul au fost preluate de companiile israeliene de real estate Big Shopping Centers, Mega Or Holdings și de un grup de investitori instituționali.

Foto: AFI Cotroceni / Site oficial

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

17 comentarii

  1. Mediul privat din Romania, la cat de ticalos e, tot e mai cinstit decat statul.

    Daca ar fi cazut la PMB, ii dadea Firea mumu daune morale.

  2. Sunt curios cum va motiva judecatorul decizia. Daca am fi pe sistemul anglo-saxon si fiecare decizie judecatoareasca ar avea putere de lege, de azi incolo orice idiot care ignora semnale si avertizari ar putea cere pagube.
    Treci pe rosu si ai accident? Dai in judecata primaria ca te-a lasat sa treci pe rosu!

  3. sincer eu am cazut cu bicicleta la 35km/h si am avut o fractura fara deplasare la cot.am avut mana in gips 3 saptamani, m-a costat 500 de lei un CT, vreo 450 de lei consultatiile initiale la privat dar medicul era vai de capul lui tot insista sa ma opereze cu un cost de 9500 de lei, apoi m-am dus la altul unde am mai dat 400 de lei la 3 vizite si gata. am facut 2 ture de recuperare a cate 10 sedinte cu un cost de 800 de lei total.nu stiu ce i-au facut aia la privat de 40mii de lei si daca chiar i-au luat 40mii de lei este nesimtire pe fata!!

    • Nu stiu cum ti-a dat „costul total” 800 de lei dar fie, tu sa fii sanatos … Mai trage linie. 😀

    • Explicatiile pentru suma ceruta drept daune materiale sunt in articol:
      In primul rand: „fracturi cominutive cu deplasare de fragmente osoase și articular cu înfundare.”
      In al doilea rand „”reprezentând cheltuielile efectuate cu recuperarea postoperatorie ca urmare a intervenției chirurgicale suferite”.
      Fractura cu deplasare si infundare articulara este mult mai grava si cu mult mai dificil de recuperat decat fractura simpla pe care ati avut-o dvs. Numai operatia la un spital privat poate trece de 10.000 lei.

    • @Luciferic: „2 ture de recuperare a cate 10 sedinte cu un cost de 800 de lei total.”. 800 lei era doar costul total al rercuperarii.

  4. De la cunparaturi i s-a tras. Aduc ghinion atatea cumparaturi.

  5. De s-ar da banii astia pt. orice „prejudiciu moral” pe care-l indura romanii … Ne-am muta in Elvetia. : D

  6. Felicitari; cu cat mai multi oameni care isi cer drepturile cu atat mai bine.

  7. Cand eu mi-am rupt mana mi-a pus-o un rus la loc pe viu.Recomand.

  8. Dar ce avocati nesimtiti are Afi, auzi trebuia sa mearga la spitale de stat ca era gratis. Ce treaba au ei unde a ales sa se opereze. Sper sa fie un semnal de alarma pentru zonele cu public gen magazine care uneori chiar fac si renovari fara sa inchida magazinul, dar mai ales un precedent pt stat sau primarii care foarte des fac lucrari fara sa semnalizeze. S-ar putea aplica si daca ma impiedic intr-o groapa, nu?

  9. Un alt jadram a sarit din bloc si speta n-a contat pentru G4.

  10. S-a spart o gheata si s-a ridicat o bariera . De aum dupa acest pecedent astfel de procese se vr castiga mai usor. Urmeaza ele pentru poluare. Sint boli cronice pe care poluarea le provoaa .In USA doar asa s-au stopat firmele carora nu le pasa de mediu. Bravo dna Titrat chiar ca sunteti titrata de acum in acesasta speta. Bravo instantei are a avut curajul sa creeze acest precedent. V fi o aciune de seminar la facultatile de drept.

    • Mesajul de deasupra imi apartine si-l repet cu numele meu:

      S-a spart o gheata si s-a ridicat o bariera . De aum dupa acest pecedent astfel de procese se vr castiga mai usor. Urmeaza ele pentru poluare. Sint boli cronice pe care poluarea le provoaa .In USA doar asa s-au stopat firmele carora nu le pasa de mediu. Bravo dna Titrat chiar ca sunteti titrata de acum in acesasta speta. Bravo instantei are a avut curajul sa creeze acest precedent. V fi o aciune de seminar la facultatile de drept

  11. Buna Ziua,
    Cunoaste cineva vreun contact al dnei Elena Veronica Titrat sau daca nu direct macar a avocatilor ca sa pot lua legatura cu dansa ?
    Am si eu un caz similar. As dori sa pot discuta cumva cu dansa.
    Multumesc anticipat!