O femeie care a intrat în Capitoliu în 6 ianuarie, suspectată că a vrut să le vândă ruşilor computerul lui Nancy Pelosi
O femeie în vârstă de 22 de ani, surprinsă în timpul asaltului asupra Capitoliului de la 6 ianuarie, este suspectată că a vrut să vândă serviciilor ruse computerul liderei democraţilor din Camera Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, transmite Agerpres.
Ea nu a avut succes în tentativa de a vinde dispozitivul furat. Potrivit actului de inculpare, consultat de AFP, Riley June Williams, originară din Pennsylvania, s-a numărat printre cei care au luat cu asalt Capitoliul.
Imagini difuzate de postul britanic ITV arată o tânără, a cărei mamă i-a confirmat pentru ITV identitatea, îndemnând mulţimea să se îndrepte spre etajul clădirii.
Un fost partener al femeii, citat în actul de inculpare, a declarat în fața procurorilor că tânăra intenţiona să trimită materialul unui contact în Rusia pentru ca acesta să-l vândă serviciului rus de informaţii externe (SVR). Pe numele tinerei, despre care mama sa a spus la ITV că a părăsit domiciliul familial, a fost emis un mandat de arestare. (Foto: Captură CNN)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
13 comentarii