O femeie care ar fi fost agresată, găsită de poliţişti în scara unui bloc din Centrul Vechi al Capitalei în stare de inconştienţă / Procurorii şi poliţiştii fac cercetări
Poliţiştii de la Poliţiei Capitalei – Serviciul de Poliţie pentru Centrul Vechi au fost sesizaţi despre faptul că o femeie ar fi fost agresată, duminică dimineaţa, în jurul orei 05.40. Ei s-au deplasat, de urgenţă, la faţa locului şi au constatat că este vorba despre o femeie, care se afla în stare de inconştienţă, în scara unui bloc din Sectorul 3 – Centrul Vechi. Un echipaj de prim-ajutor a transportat victima la spital, pentru îngrijiri medicale, iar femeia se află, în prezent în spital, transmite News.ro.
„La acest moment, persoana vătămată se află la spital, sub atenta supraveghere a cadrelor medicale.Cercetările au fost preluate de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu Serviciul Omoruri- DGPMB, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de omor”, arată comunicatul de presă al Poliţiei Capitalei.
În cauză, procurorii Parchetului de pe lânga Tribunalul Bucureşti, împreună cu poliţiştii, desfăşoară toate demersurile, în vederea depistării celui bănuit de săvârşirea infracţiunii.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii