G4Media.ro

O femeie care s-a dat drept medic a făcut operaţii estetice şi…

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media

O femeie care s-a dat drept medic a făcut operaţii estetice şi tratamente de întinerire într-un cabinet neautorizat din Timișoara / Poliţiştii au deschis dosar penal

O femeie din Timişoara care s-a dat drept medic a făcut operaţii estetice şi tratamente de întinerire într-un cabinet neautorizat. Poliţiştii i-au deschis dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesi, transmite News.ro.

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Timiş, sub coordonarea unor procurori de la Parchetul Curţii de Apel Timişoara, au făcut, marţi, două percheziţii în municipiul Timişoara, la domiciliul şi la cabinetul unei femei cercetate pentru exercitarea fără drept a unei profesii.

Din cercetările desfăşurate a reieşit că femeia ar fi făcut, fără drept, intervenţii de estetică, remodelare şi întreţinere corporală, fără a fi autorizată pentru acest lucru.

„Într-un spaţiu neautorizat şi neadecvat, aceasta ar fi efectuat tratamente de rejuvenare cu fillere (acid hialuronic), toxină botulinică (botox), mezoterapie, topire de grăsime cu diferite substanţe speciale, pentru care legea prevede calitatea de medic cumulată cu o competenţă specială recunoscută, femeia neavând absolvită nicio facultate de medicină şi nefiind activă în niciun colegiu al medicilor din România”, precizează poliţia Română.

Având în vedere concluziile cercetărilor, au fost făcute două percheziţii la locuinţa şi la un presupus cabinet medical al femeii, din municipiul Timişoara.

Poliţiştii au ridicat, pentru continuarea cercetărilor, mostre de instrumentar medical şi de substanţe specifice intervenţiilor estetice.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. nu reiese ca a reclamat cineva ceva.
    ca daca reclami un service auto te dau in judecata ca le prejudiciezi imaginea