O femeie dă în judecată Netflix din cauza personajului Martha din “Micuțul meu ren” și cere daune de 170 de milioane de dolari
O femeie din Scoția care ar fi inspirat personajul Martha din drama de succes Baby Reindeer (Micuțul meu ren) difuzată de Netflix a dat în judecată canalul de filme pentru defăimare, neglijență și nerespectarea vieții private, potrivit BBC.
Fiona Harvey, care spune că personajul Martha se bazează pe viața sa, a susținut, într-o plângere depusă joi la un tribunal din California, că Netflix a spus „minciuni brutale” despre ea în fața a peste 50 de milioane de telespectatori din întreaga lume.
Acțiunea în instanță solicită daune de peste 170 de milioane de dolari pentru Fiona Harvey, care susține că serialul Baby Reindeer a prezentat-o în mod fals ca fiind o infractoare condamnată care a făcut închisoare pentru hărțuire.
Netflix nu a răspuns imediat solicitării BBC de a comenta informația.
De asemenea, Harvey neagă că l-ar fi agresat sexual pe creatorul serialului, potrivit documentelor din instanță, care susțin că Netflix „a spus aceste minciuni și nu s-a oprit niciodată, pentru că era o poveste mai bună decât adevărul, iar poveștile mai bune făceau bani”.
Vorbind pentru BBC News joi, Fiona Harvey a declarat că este sigură că Netflix va pierde procesul.
„Nu am nicio îndoială în această privință. Altfel, nu am fi făcut-o. Credem că vom câștiga”, a spus ea.
Primul episod al miniserialului de succes susține că „aceasta este o poveste adevărată”.
Pe genericul de final al emisiunii se precizează că programul „se bazează pe evenimente reale: cu toate acestea, anumite personaje, nume, incidente, locații și dialoguri au fost romanțate în scopuri dramatice”.
În timp ce a depus mărturie în fața Comisiei pentru cultură, media și sport din Parlament luna trecută, directorul executiv al Netflix, Benjamin King, a declarat că serialul este „în mod evident o poveste adevărată despre abuzul îngrozitor pe care scriitorul și protagonistul Richard Gadd l-a suferit din partea unui hărțuitor condamnat”.
Gadd, un comediant, a scris și joacă în serialul despre presupusa sa experiență de a fi hărțuit de o femeie pe care a cunoscut-o la pub-ul unde lucra.
El nu este menționat ca inculpat în procesul intentat de Fiona Harvey.
Pe rețelele de socializare, Gadd a făcut anterior apel la fani să se abțină de la încercarea de a o identifica pe Martha, personajul hărțuitor pe care l-a descris pentru prima dată într-un număr de stand-up comedy.
Fiona Harvey s-a identificat ca fiind femeia prezentată drept Martha în serial. Netflix și Gadd nu au confirmat acest lucru.
Netflix „nu a investigat niciodată dacă Harvey a fost condamnată, o denaturare foarte gravă a faptelor”, se arată în plângere, referindu-se la condamnarea personajului Martha pentru hărțuire.
Richard Roth, un avocat din New York care o reprezintă pe Fiona Harvey, a declarat joi pentru BBC News că are „dovezi documentare incontestabile” care dovedesc că clienta sa nu a fost niciodată condamnată pentru o infracțiune.
Procesul include o fotografie a unei verificări a antecedentelor și un certificat care susține că Fiona Harvey nu are nicio condamnare penală în cazier.
Martha, personajul Baby Reindeer, este o hărțuitoare condamnată, care este ulterior arestată după ce personajul interpretat de Gadd o denunță la poliție.
Fiona Harvey, care locuiește în Marea Britanie, spune că de la lansarea serialului, în aprilie, a primit numeroase amenințări cu moartea.
Pe acest fond, „a devenit extrem de retrasă și izolată, de frica publicului, petrecând zile întregi fără să iasă din casă”.
Într-un interviu de aproape o oră acordat luna trecută lui Piers Morgan, Fiona Harvey a confirmat că l-a cunoscut pe Gadd în perioada în care acesta lucra la un pub din Londra.
Dar ea a negat că ar fi acționat ca personajul Martha, care trimite personajului Gadd 41.000 de e-mailuri și lasă 350 de ore de mesaje vocale în serial.
„Nimic din toate astea nu este adevărat. Nu cred că i-am trimis nimic”, a spus ea.”Nu, cred că este posibil să fi existat un schimb de câteva e-mailuri, dar asta a fost tot”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank