O femeie din Constanța a anunțat Poliția că a găsit un nou-născut într-o pungă din curtea sa/ Anchetatorii au stabilit că femeia era mama copilului
O femeie din judeţul Constanţa a sunat la Poliţie, afirmând că a găsit un nou-născut în curtea locuinţei sale, iar poliţiştii deplasaţi la faţa locului au descoperit copilul într-o pungă. Anchetatorii au stabilit că femeia respectivă este mama fetiţei.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, poliţiştii Secţiei 4 Rurală Medgidia au fost sesizaţi de către o femeie, prin apel 112, cu privire la faptul că ar fi găsit un nou-născut în curtea locuinţei sale din comuna Castelu.
“La faţa locului, poliţiştii au identificat persoana apelantă, o femeie de 38 de ani, precum şi copilul, care se afla într-o pungă, acesta fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate. Conform primelor cercetări, s-a stabilit faptul că femeia în cauză este mama fetiţei nou-născute”, a transmis IPJ Constanţa.
În cauza poliţiştii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului şi continuă cercetările pentru a lămuri întreaga situaţie.
sursa: News.ro, sursa foto: Pixabay
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank