G4Media.ro

O fetiță de cinci săptămâni a fost găsită într-un șanț, pe marginea…

Sursa foto: Pixabay

O fetiță de cinci săptămâni a fost găsită într-un șanț, pe marginea unui drum județean din Sibiu/ Bebelușul va ajunge la un asistent maternal, iar mama va fi decăzută din drepturi

O fetiţă în vârstă de cinci săptămâni a fost găsită, marţi, într-un şanţ de pe marginea unui drum judeţean din Sibiu, copila fiind transportată la Spitalul de Pediatrie din Mediaş, unde a fost internată, transmite News.ro. Poliţiştii au găsit-o pe mama micuţei şi fac cercetări pentru abandon şi rele tratamente aplicate minorului. La rândul lor, reprezentanţii Direcţiei de Protecţie a Copilului au anunţat că fetiţa va fi dată în plasament la un asistent maternal după externare şi se va cere decăderea din drepturile părinteşti a mamei care a abandonat-o.

Serviciul de Ambulanţă Sibiu a fost anunţat, marţi dimineaţă, că o fetiţă de cinci săptămâni a fost găsită abandonată pe marginea drumului în apropiere de localitatea Boarta.

Poliţiştii, chemaţi şi ei, au transportat-o pe fetiţă la Postul de Poliţie din Axente Sever, unde ambulanţa trimisă de la Mediaş a găsit-o şi a transportat-o la Pediatrie Mediaş, pentru investigaţii suplimentare.

”Starea medicală a fetiţei era relativ bună, fără mărci vizibile traumatice şi fără semne de hipotermie”, au menţionat reprezentanţii Serviciului de Ambulanţă Sibiu.

Potrivit Poliţiei Judeţene Sibiu, micuţa a fost abandonată într-un şanţ de pe marginea DJ 141A, la intrarea în localitatea Boarta.

”La faţa locului, poliţiştii au constatat că este vorba despre o fetiţă de vârstă fragedă, mama acesteia fiind identificată şi depistată în foarte scurt timp. Este vorba despre o tânără în vârstă de 22 de ani, din localitatea Târnava. Mama şi fiica au fost transportate la Spitalul Municipal Mediaş, fetiţa în vârstă de 5 săptămâni rămânând internată”, a precizat IPJ Sibiu.

În acest caz, au fost anunţaţi şi reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sibiu. Totodată, poliţiştii s-au sesizat din oficiu şi au început o anchetă penală care vizează săvârşirea infracţiunilor de abandon de familie şi rele tratamente aplicate minorului.

”Reprezentanţii DGASPC Sibiu s-au deplasat în regim de urgenţă la sediul Poliţiei Târnava pentru a discuta cu mama minorului, care a fost identificată de reprezentanţii Poliţiei, ocazie cu care s-a constatat faptul că aceasta nu mai doreşte să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului. În momentul de faţă, copilul a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanţă şi internat în cadrul Spitalului Municipal Mediaş. Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sibiu va institui măsura de plasament în regim de urgenţă a copilului la un asistent maternal profesionist, atunci când starea de sănătate a copilului permite externarea din unitatea medicală. Ţinând cont că acest copil a fost expus celei mai grave forme de neglijenţă, respectiv abandonul de familie, DGASPC Sibiu va solicita decăderea din drepturile părinteşti a mamei”, au transmis, la rândul lor, reprezentanţii DGASPC Sibiu.

sursa: News.ro

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...