O firmă din București, trimisă în judecată pentru că ar fi poluat solul și pânza freatică din Plopeni cu reziduuri periculoase
Parchetul de pe lângă Înalta Curte a trimis în judecată firma bucureșteană Global Industrii Water SRL și două persoane fizice, pe care le acuză că, prin modul de depozitare a unor deșeuri periculoase, au provocat poluarea solului și a pânzei de apă freatică, potrivit unui comunicat al instituției.
Compania este acuzată de săvârșirea a două infracţiuni de neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfășurarea activităților de colectare, tratare, transport, valorificare și eliminare a deșeurilor periculoase, precum și a infracțiunii de poluarea prin evacuarea, în atmosferă sau pe sol, a unor deșeuri ori substanțe periculoase.
Procurorii susțin că în perioada 2012-2019 firma Global Industrii Water SRL a depozitat cantități mari de reziduuri petroliere într-un spațiu închiriat de la Unitatea Militară Plopeni, dar și în pădurea din apropiere. De asemenea, firma e acuzată că a depozitat cantități mari de deșeuri periculoase, în spațiul neautorizat, o mare cantitate de deșeuri periculoase conținând deșeuri anorganice cu conținut de substanțe periculoase, respectiv soluție uzată de electrolit, încălcând astfel prevederile din Legea 211/2011 privind regimul deșeurilor. Cantitatea mare de substanțe periculoase de tipul hidrocarburi depozitate direct pe sol, în afara spațiului special amenajat, a provocat poluarea solului şi a apei subterane, arată procurorii.
Procurorii arată că au fost înregistrate ”depășiri alarmante ale valorilor de Crom și Hidrocarburi din petrol, ce depășesc și de 104 ori valorile de intervenție maxim stabilite de normele în vigoare”.
Cei doi inculpați sunt administratorul de drept și cel de facto. Rechizitoriul a fost trimis Judecătoriei Ploiești.
Foto: G4Media.ro
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank