G4Media.ro

O funcționară din Ministerul Agriculturii, urmărită penal de DNA pentru o presupusă…

Sursa Foto: Digi24.ro

O funcționară din Ministerul Agriculturii, urmărită penal de DNA pentru o presupusă șpagă de 67.000 de lei luată tot de la un funcționar

Procurorii DNA au început urmărirea penală împotriva unei funcționare din Ministerul Agriculturii, Livia Ciobanu, pe care o acuză de luare de mită în formă continuată, potrivit unui comunicat al instituției.

Procurorii susțin că, în perioada 2018-2021, funcționara ar fi cerut și primit de la șeful unei direcții județene pentru agricultură, care e și martor în dosar, suma totală de 67.000 de lei și un laptop, în schimbul îndeplinirii unor îndatoriri de serviciu.

Mai precis, Livia Ciobanu ar fi cerut banii pentru avizarea alocării de fonduri de care respectiva direcție județeană avea nevoie (cumpărarea de autovehicule noi, stații de lucru de birou, stații de lucru portabile, imprimante, telefoane mobile și servicii de voce și date și alte obiecte de birotică).

Suma totală de 67.000 lei ar fi fost primită direct și prin intermediari, banii fiind primiți în numerar și virați într-un cont bancar al unei persoane din familia inculpatei, precum și prin mandat poștal on-line după cum urmează: 15.000 de lei în luna ianuarie 2018 și între 1.500 și 3.000 de lei/lunar în perioada mai 2018 – februarie 2021.

Comunicatul DNA:

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 13 septembrie 2022, față de inculpata CIOBANU LIVIA, șef serviciu în cadrul Direcției Generale Buget Finanțe și Fonduri Europene din Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de luare de mită, în formă continuată (36 de acte materiale).

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada ianuarie 2018 – februarie 2021, în calitatea menționată, inculpata Ciobanu Livia ar fi pretins și primit de la o persoană cu funcție de conducere la nivelul unei direcții județene pentru agricultură (martor), suma totală de 67.000 de lei și un laptop, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intră în îndatoririle sale de serviciu, respectiv avizarea alocării de fonduri de care respectiva direcție județeană avea nevoie (cumpărarea de autovehicule noi, stații de lucru de birou, stații de lucru portabile, imprimante, telefoane mobile și servicii de voce și date și alte obiecte de birotică).
Suma totală de 67.000 lei ar fi fost pretinsă și primită direct și prin intermediari, banii fiind primiți în numerar și virați într-un cont bancar al unei persoane din familia inculpatei, precum și prin mandat poștal on-line după cum urmează: 15.000 de lei în luna ianuarie 2018 și între 1.500 și 3.000 de lei/lunar în perioada mai 2018 – februarie 2021.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpata trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
– să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului,
– să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar,
– să nu exercite funcția publică deținută.

Inculpatei i s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
Inculpatei li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile 309 Cod de procedură penală.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...