O grădină botanică din Chile renaşte cu ajutorul unor specii rezistente la incendii
Odată cu sosirea verii australe în Chile, îngrijorările legate de un nou incendiu au reapărut în cea mai mare grădină botanică din ţară, devastată de flăcări în urmă cu aproape un an. Cu toate acestea, mii de specii indigene care sunt rezistente la foc au fost de atunci plantate, informează agenția de știri AFP, citată de Agerpres.
La începutul lunii februarie 2024, 90% din cele 400 de hectare ale Grădinii Botanice Naţionale din Vina del Mar, situată la 120 de kilometri nord-est de Santiago de Chile, au fost distruse de incendii violente. Considerate cele mai devastatoare din istoria recentă a statului Chile, ele au ucis 136 de oameni şi au distrus cartiere întregi din acel oraş.
În urma tragediei, directorul acestui parc centenar, Alejandro Peirano, şi-a exprimat temerile legate de o posibilă revenire a flăcărilor odată cu începutul sezonului estival şi cu creşterea temperaturilor.
„Este sigur, vom avea parte de un incendiu”, a declarat el pentru jurnaliştii de la AFP, în timp ce se afla în faţa uneia dintre puţinele plante care au supravieţuit focului din 2024, în condiţiile în care unele dintre acestea provin din seminţele unor arbori care au rezistat după bomba atomică de la Hiroshima din 1945.
Grădina botanică chiliană, o oază altădată luxuriantă, a fost deja devastată de incendii violente în 2013, 2018 şi 2022, deşi acestea au fost de o amploare mai mică decât cel din 2024.
Proiectat în 1918 de arhitectul francez Georges Dubois, parcul chilian număra 1.300 de specii de plante şi arbori, inclusiv chiparoşi de munte, palmieri de Chile şi cireşi japonezi. El găzduia şi o faună alcătuită din marsupiale, vulpi argintii, dihori chilieni şi numeroase păsări.
Pentru a restaura acest patrimoniu şi a îi consolida rezistenţa în faţa incendiilor, zeci de voluntari au început recent să planteze 5.000 de arbori indigeni, printre care se numără speciile Lithraea caustica, Quillaja saponaria şi Colliguaja odorifera.
Bariere împotriva flăcărilor
Spre deosebire de eucalipt, o specie exotică dar care arde repede, aceste specii indigene sunt capabile să facă faţă flăcărilor sau să le limiteze răspândirea pentru mai mult timp, potrivit studiilor realizate de Universitatea Tehnică Federico Santa Maria (USM), al cărei campus principal se află în Valparaiso.
„Am demonstrat, în urma unor experimente, că speciile Quillaja saponaria şi Lithraea caustica sunt mai puţin inflamabile decât eucaliptul şi pinul”, a declarat Fabian Guerrero, cercetător la Facultatea de Inginerie Mecanică din cadrul USM.
„Ideea este de a plasa speciile care ard mai lent în faţa celorlalte, pentru ca incendiile să nu avanseze atât de repede”, a explicat Alejandro Peirano. În timpul incendiului din 2024, flăcările au distrus aproape întreg parcul în mai puţin de o oră.
Plantarea acestor specii pe opt hectare, realizată graţie unui parteneriat public-privat, a precedat o a doua fază, ce vizează reîmpădurirea parcului cu specii capabile să se adapteze „la precipitaţii slabe şi la o secetă prelungită”, a menţionat Benjamin Veliz, directorul ONG-ului partener Wild Tree.
Proiectul prevede, de asemenea, amenajarea unor bariere împotriva flăcărilor la marginile parcului, unde ravenele au fost deja curăţate de orice vegetaţie susceptibilă să alimenteze incendiile.
Parcul chilian a beneficiat şi de pe urma ploilor abundente care au căzut de-a lungul anului 2024 în centrul ţării, după mai bine de un deceniu marcat de episoade repetitive de secetă.
Tineri lăstari de eucalipt, mastic (Pistacia lentiscus) şi peumo (Cryptocarya alba) apar ici şi colo printre ierburile uscate de soare şi resturile carbonizate ale foştilor copaci şi arbuşti, mărturie a rezistenţei naturii.
„Aceşti copaci care au ars cresc din nou acum, deoarece pădurea sclerofilă (tipică climatului mediteraneean şi rezistentă la seceta de vară – n.red.) reacţionează bine după incendii”, se consolează directorul grădinii botanice chiliene.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.