O gură de aer pentru Guvern și președintele Iohannis: ridicarea MCV / Ce semnificație are pentru România decizia Comisiei Europene

Decizia Comisiei Europene de a înceta Mecanismul de Cooperare și Verificare în cazul României, la doi ani după ce o decizie similară a fost luată în cazul Bulgariei, reprezintă fără îndoială o decizie politică, menită să ajute România în încercarea de a adera anul acesta la spațiul Schengen. Este o gură de aer pentru președintele Klaus Iohannis și o validare nesperată pentru Guvernul Ciucă și coaliția PNL-PSD-UDMR, care defilează deja cu decizia Bruxellesului.

La fel ca raportul de evaluare pe Schengen, și ultimul raport MCV este cosmetizat politic de către Comisia Europeană. Toate problemele reale din justiție, unele mari și nerezolvate, au fost trecute cu vederea, pasate în contul viitoarelor evaluări în cadrul altor mecanisme instituite între timp de de către Bruxelles (mecanismul privind statul de drept, PNRR) sau tratate cu indulgență. Comisia notează doar că guvernul s-a angajat să respecte recomandările Comisiei de la Veneția, care ridică obiecții serioase privind reformele din justiție. Numai că de această dată Comisia nu le-a mai evocat în ultimul său raport MCV.

Președintele Klaus Iohannis, Guvernul Ciucă și liderul PSD, Marcel Ciolacu au supralicitat decizia Comisiei Europene, prezentată  în esența drept un moment istoric și ca o confirmare din partea Bruxelles-ului că direcția reformelor din justiție este corectă. Altfel spus, și-au arogat merite mult mai mari decât au în realitate, iar momentul nu este nici pe departe istoric, ci doar previzibil și aproape inevitabil, într-un moment geopolitic complicat.

Oricât de cinic sună, România a exploatat din plin poziția ei geostrategică în contextul războiului din Ucraina, jucând cartea aliatului de încredere al UE și al NATO, o țară pe care aliații europeni și americani se pot baza și care a tratat problema refugiaților în mod exemplar și s-a poziționat corect pe toate temele referitoare la sancționarea Rusiei, ajutoarele millitare transmise Kievului și pe tema crizei energetice.

În primul rând, monitorizarea României la capitolul justiției n-a dispărut deloc. Ea va continua în cadrul mecanismului privind statul de drept, care leaga fondurile europene de respectarea unor valori europene precum independența justiției, libertatea presei etc. Sigur, acest mecanism este considerat de unii mai diluat, deoarece vizează toate statele și nu este atât de detaliat și tehnic precum vechile rapoarte MCV, ci mult mai general.

Totuși, noul mecanism este mult mai eficient deoarece dispune de instrumente de corecție mult mai puternice: tăierea fondurilor europene în caz de derapaje grave de la statul de drept. Vechiul mecanism conținea simple recomandări, pe care România le putea respecta sau nu fără să riște nimic în afară de un blamul politic de la Bruxelles. Acest raport a funcționat ca pârghie de presiune externă în primii ani, dar a ajuns să fie complet ignorat în ultimii, pe măsură ce politicienii au înțeles că este ca un pistol cu gloanțe oarbe.

În al doilea rând, raportul nu este un CEC în alb. Deși Comisia s-a abținut să evalueze  în ultimul raport noile legi ale justiției și să spună clar dacă sunt bune sau rele, în raport se menționează că ele vor fi evaluate în cadrul PNRR, ceea ce reprezintă o noutate. Și reforma Codurilor Penal și de Procedură penală va fi monitorizată tot în cadrul PNRR, precum și în cadrul noului mecanism privind statul de drept. Acest lucru înseamnă că orice derapaj major de la reformele din justiție se poate solda oricând cu tăierea fondurilor europene.

România nu a scăpat, deci, de ochiul vigilent al Bruxelles-ului, ci doar de un mecanism care devenise caduc, ineficient în absența unor pârghii de corecție și aproape irelevant ca mijloc de presiune în ultimii ani. Ridicarea lui, la doi ani după ce Bulgaria a scăpat de mecanism cu o justiție mult mai puțin reformată, devenise inevitabilă. Pe lângă Bulgaria scăpată de mecanism, avem apoi cazurile Poloniei și Ungariei, ambele cu derapaje infinit mai grave, dar fără un MCV deasupra capului.

Așadar, menținerea MCV nu mai putea fi justificată politic la Bruxelles, cu atât mai mult cu cât aceeași Comisiei Europeană a recomandat recent Consiliului să ia măsuri pentru admiterea neîntârizată a României în spațiul Schengen. Nu poți constata pe de-o parte că justiția din România are probleme majore, iar pe de altă parte susții că țara îndepliniește toate condițiile pentru intrarea în spațiul Schengen, chiar dacă tehnic sunt două chestiuni diferite.

Au politicienii români și ei un merit? În mod evident, nu se poate spune că decizia este pur politică, bazată exclusiv pe un context internațional favorabil, și că Guvernul, președintele Iohannis sau coaliția nu au micșat un deget pentru a scăpa România de MCV. Cu toții au înțeles că acțiunile în forță împotriva justiției, demolarea Codurilor Penale în Parlament sau atacurile violente la DNA sau alte instituții-cheie din sistemul judiciar sunt cel mai scurt drum către sinuciderea politică. Metodele regimului Dragnea au fost complet abandonate. Prin urmare, reparațiile la legile justiției făcute pe jumătate, mimarea unei agende reformiste și dublul discurs au convins Bruxelles-ul că România poate primi azi un premiu politic cum ar fi ridicarea MCV și, eventual, admiterea în Schengen.

Realitatea este însă departe de tonul triumfalist al puterii de la București. Lupta anticorupție și-a diminuat semnificativ forța, sistemul judiciar este amenințat de paralizie din cauza valului de pensionări din magistratură, iar procurorii și judecătorii sunt în continuare timorați de puterea politică prin mecanisme moștenite sau păstrate din guvernarea PSD (Inspecția Judiciară, Secția Specială). Însă închiderea MCV rămâne, orice ar fi, micul moment de glorie al președintelui Iohannis și al guvernului său. Poate pune, în sfârșit, ceva în dreptului celor două mandate goale la Cotroceni: o realizare neînsemnată, o decizie negociată politic, pe care o va supralicita până la sfâșitul mandatului și o va vinde drept un moment istoric, dovada incontestabilă că, sub președinția lui, justiția din România a devenit cu adevărat europeană.

Klaus Iohannis va rămâne poate cel mai slab președinte din istoria României, dar de departe cel mai norocos. În treacăt fie spus, decizia MCV îl reșapează politic și pe ministrul Cătălin Predoiu, trecut într-un con de umbră în propriul partid.