O ieșeancă a primit 10.000 de euro, pentru că i-a fost fracturată mâna în urma unei frâne bruşte în autobuz / Dosarul se judecă la Curtea de Apel, după ce asiguratorul a considerat că suma oferită de judecători e prea mare
O ieșeancă și-a rupt mâna după ce un șofer de autobuz al Companiei de Transport Public a frânat brusc, iar femeia a dat în judecată societatea. A cerut despăgubiri materiale de 8.700 lei, dar și 300.000 de lei ca daune morale, însă judecătorii au considerat că 10 mii de euro sunt suficienți, relatează Ziarul de Iași.
Incidentul a avut loc în septembrie 2019. În urma frânei bruște puse de șoferul autobuzului în care se afla, M.T. a suferit o dublă fractură a antebrațului. A avut nevoie de aproape trei luni de îngrijiri medicale și de recuperare funcțională. În fața instanței, femeia a spus că înaintea accidentului era o persoană activă, cu activități în domeniul masajului, pe care acum nu le mai poate desfășura. În plus, a rămas cu fobii legate de deplasarea în autovehicule.
Magistrații au fost de acord că aceasta ar merita să primească pentru suferința sa 10 mii de euro.
„Despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure terţele persoane păgubite”, au precizat magistrații Judecătoriei.
Asiguratorul a făcut apel, iar dosarul a intrat pe rolul Curții de Apel, dezbaterile urmând să aibă loc la mijlocul lunii ianuarie a anului viitor.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii