G4Media.ro

O italiancă de 100 de ani şi-a reînnoit permisul de conducere: ”Mă…

Sursa foto: Notizie.it

O italiancă de 100 de ani şi-a reînnoit permisul de conducere: ”Mă face fericită şi mă va face să mă simt puţin mai liberă”

O italiancă şi-a reînnoit permisul de conducere la vârsta de 100 de ani, devenind cel puţin a trei persoană de această vârstă considerată aptă să se urce la volan, în ultimii ani, relatează The Guardian, citat de News.ro.

Candida Uderzo a primit un nou permis după ce a trecut un test oftalmologic la o şcoală de şoferi din provincia nordică Vicenza.

Centenara a spus că îi place să fie autonomă şi să nu aibă nevoie de ajutorul fiului ei pentru a se deplasa.

„Această reînnoire mă face fericită şi mă va face să mă simt puţin mai liberă”, a declarat Uderzo pentru Corriere della Sera. „Sunt norocoasă, am 100 de ani şi să fiu atât de sănătoasă este o surpriză şi pentru mine. Nu iau niciodată medicamente, ci doar somnifere din când în când”, a susţinut ea.

Femeiea a spus că vederea ei este atât de bună încât poate citi ziarul fără a avea nevoie de ochelari.

Populaţia centenară a Italiei este printre cele mai mari din Europa, iar numărul persoanelor care ating această vârstă continuă să crească: potrivit datelor publicate la începutul lunii mai de Istat, agenţia naţională de statistică, Italia are 20.456 de centenari, faţă de 14.456 în 2019.

Dar nu este clar câţi mai conduc. Permisele pentru cei peste 80 de ani sunt reînnoite o dată la doi ani, şoferii fiind nevoiţi să prezinte un certificat medical pentru a exista certitudinea că sunt apţi fizic şi psihic.

Sursa foto: Notizie.it

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

6 comentarii

  1. Nu ai voie să bei alcool sau să fumezi o ț-gară că ai 16-17 ani, dar ai voie să conduci o mașina pe șosele publice la 100. Asta e bombă cu ceas. Să pună naiba o limită de vârstă la condus!

    • Da, pentru timpiti ca tine ar trebuir sa poti lua permisul doar de la 50 de ani !

    • Pai la noi dupa ce treci de 65 de ani ai o singura varianta la reinnoire: dai spagi peste spagi la medici sa te scoata apt.

    • Ce treabă are ce am scris eu, cu ce spui tu acolo să iei permisul la 50 de ani? Un alt caz de abalfabetism funcțional depistat.

    • nu ai de ce sa pui limita de varsta la condus, dar dupa 80 de ani faci ANUAL verificarile pe care altfel le faci la 10 ani sau la schimbarea permisului. si daca sunt facute corect, as zice ca e ok. stiu, tu te gandesti cum sunt facute la noi, dar asta nu e motiv sa interzici.

  2. Era interesant de aflat ce-a băut, ce-a mâncat şi cam câţi a strâns în braţe.